Impotriva curentului - Botezul unui intelectual
Editura Egumeniţa - Titluri editate

Benedict Ciubotaru

10 lei
Stoc epuizat

De multe ori vedem unii oameni şi ne gândim că nu au nicio şansă să se apropie de Dumnezeu. Şi asta din cauza necredinţei lor, a răutăţii lor sau a păcatelor. Benedict Ciubotaru a fost un ateu convins, şi chemarea lui pe drumul Bisericii a fost o minune. Chiar dacă minunea în acest caz nu a constat în vreo vedenie sau vreo vindecare miraculoasă, ci doar în întoarcerea la credinţă a unui ateu care la examenul de ateism ştiinţific a afirmat: „Pentru că Dumnezeu nu există, cum poate să fie o ştiinţă despre ceea ce nu există, despre nimic? Ştiinţa despre nimic nu e ştiinţă! N-aveţi obiectul asupra căruia să vă exersaţi inteligenţa!”
Şi iată că, până la urmă, Dumnezeu a ajuns la inima lui. Şi, fiind la studii în Rusia sovietică, a ajuns să cunoască şi cealaltă Rusie, Rusia duhovnicească…
Nădăjduim că volumul de faţă se înscrie în seria de cărţi despre convertiri care, după ce au văzut lumina tiparului, au adus mulţi oameni la credinţă.