În tâlcuirea sa, Gheronda Emilianos îl urmează pe Cuviosul Teognost, dar și învățătura Bisericii noastre despre preotia generală, adăugând și trăirile sale personale, prilejuite de intâlnirile sale tainice cu Sfântul Duh și de împărtășirea sa cu Trupul și Sângele lui Hristos la slujirea aproape zilnică a Dumneiestii Liturghii.

Virtutea smereniei nu păgubeşte pe nimeni, ci dimpotrivă este „temelie vârtoasă, zid nesurpat”, deasupra cărora creştinul poate să zidească până la orice înălţime doreşte.