Nebunii pentru Hristos sunt necesari şi trebuincioşi pentru lumea noastră. Este un mod de a lua în derâdere lumea, care crede că-L poate batjocori pe Dumnezeu şi adevărul Lui. Parintele Dionisios Tambakis ne arata un alt mod de a privi calea care de la nebunia trotuarelor se indreapta spre ... saloanele Raiului.

Eşti şi femeie…
Femeie, mamă, soţie, lucrătoare, şefă, prietenă,soră…
Ai o mulţime de roluri în viaţa ta.
Şi, din ceasul când te-ai născut, n-ai încetat nicio clipă să alergi.
Iată că te privesc în ochi şi îţi spun: „Eşti şi femeie…
Da… Eu înţeleg asta…”.

  Hristos ne conduce viața, este lângă noi în tot și în toate. Toți am trăit momente grele, în care am crezut că am rămas singuri. Singurătatea nu este însă în niciun caz o stare de deznădejde care nu poate să se schimbe. Cu siguranță poate fi înfruntată, poate fi depășită, dar nu cu rețetele acestei lumi. De vreme ce rădăcinile singurătății se găsesc înăuntrul nostru, nu este cu putință să scăpăm de aceasta fără să ne plecăm înăuntrul sufletului nostru. Și acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie să deschidă fereastra, să o redeschidă față de semeni și față de Dumnezeu.

Este foarte greu să definim fericirea, ca de altfel viața, iubirea etc. Fericirea nu se definește, ci se trăiește intens, ființial. Fără de Dumnezeu nu poți fi fericit. Ziua fără de soare este întuneric, adică noapte. Atunci când apare soarele pe cer, totul se umple de lumină și multă strălucire în jurul nostru. În momentul când Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu a pătruns pe ușa sufletului nostru (Apocalipsa 3, 20), toată ființa noastră se umple de lumină și începem să exaltăm de fericire.