Volumul se bucură de un Cuvânt Înainte al Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care este și artizanul hirotoniei părintelui Valerian, precum și o prefață întocmită de mine, din care redau un fragment:“Ultima oară înainte de a fi făcut marele pas în „hăul numit Dumnezeu” (citatul îi aparține), l‐am văzut la aniversarea zilei mele de naştere. Totdeauna cade în postul Naşterii Domnului, şi aşa am combinat cu o dezlegare la peşte şi vin, de care este plină această perioadă deosebită a anului bisericesc. A venit la noi acasă cu nelipsita‐i bunătate pe față, dar deja era cu sufletul în altă parte. Încercase o primă rupere de lume, o tatonare la mânăstirea Frăsinei, după care s‐a reîntors pentru scurt timp. Se aşternuse pe ființa lui un alt tip de seriozitate, de bărbăție, de hotărâre. Era pasul decisiv, ultim, pe care îl făcea. Cu tenacitatea şi determinarea caracteristice, mizând totul pe o singură carte: a salvării sufletului prin asceză aspră, nemiloasă. Rareori am văzut oameni mai hotărâți să ducă până la capăt un proiect de viață ca Dragoş, în acea perioadă. Și rareori am văzut bărbați mai decişi să nu trişeze nici un milimetru, să facă totul exact ca la carte, să simtă tot, să repete tot, să afle cum e bucuria nepământeană a renunțării la lume, cu orice preț. Pe nesimțite, a devenit un adevărat bărbat al duhului, care a luptat cu maximă severitate contra firii lui căzute. Pentru a ieşi la liman, şi‐a pus toată nădejdea în înțelepciunea şi practica monahală acumulate între zidurile Frăsineiului, dar mai ales şi‐a legat viața de părintele Ghelasie Gheorghe – teoreticianul isihasmului carpatin, mistic neînțeles pe deplin şi taumaturg atipic. Acesta este cel care l‐a croit lăuntric pe fratele tomnatic poposit în vatra Frăsineilor, el este cel care l‐a învățat ascultarea, rugăciunea şi anduranța ascetică.“