Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită, pe drept cuvânt, „leac uitat“. Lumea întreagă zace cufundată în rău. „Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate fi, oare, vindecată această boală! Leacul există! Şi este unul minunat! Dacă îl primeşti te însănătoşeşti! Însă noi nu întindem mâinile spre el ca să ne vindecăm şi să ne împăcăm conştiinţa. De ce, oare? Pentru că l-am uitat şi l-am nesocotit. „De ce, dar, să muriţi, o, casă a lui Israel?“ – strigă cu durere Sfântul Proroc Iezechiel. De ce, creştini, să muriţi în păcatele voastre? – strigă cu durere şi mai mare către noi Răscumpărătorul nostru Iisus Hristos. Oare nu se află pentru noi izbăvire din moarte? De ce să aduceţi voi bucurie vrăjmaşului mântuirii voastre – satana? Oare nu am pus Eu în Biserica Mea pocăinţa cea mult lucrătoare? „Eu nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul din calea lui şi să fie viu. Întoarceţi-vă cu dinadinsul din calea voastră cea rea! (Iezechiel 33, 11) Aveţi în dar Pocăinţa, acest bun veşnic“, iar ea lucrează cu aceeaşi putere în toată vremea vieţii şi împotriva tuturor păcatelor: curăţă orice păcat, mântuieşte pe toţi cei care aleargă la Dumnezeu, chiar dacă o fac în ultimele clipe dinaintea morţii. Pentru bolile pământeşti există medicamente pământeşti. Pentru cea mai gravă dintre boli, păcatul, există Atotputernicul Doctor Ceresc şi leacuri cereşti. Acest Doctor este Iisus Hristos. Pentru că fiecare păcat este o încălcare a legii sfinte a lui Dumnezeu, numai Acesta în minunata Sa Atotputernicie poate ierta păcatele. El poate face ca toate păcatele să se şteargă ca şi cum n-ar fi existat. „Chiar dacă păcatele noastre vor fi cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1, 18), făgăduieşte El. Însă, pentru ca toate acestea să se împlinească, se cere de la noi un singur lucru – să ne pocăim sincer. „Nimeni nu este atât de bun şi milostiv – spune Sfântul Marcu Ascetul – precum este Domnul, însă El nu iartă păcatele acelora care nu se pocăiesc“ şi „noi vom fi judecaţi nu pentru mulţimea fărădelegilor, ci pentru că nu voim să ne pocăim“. Astfel, Domnul, în atotputernicia Sa, poate ierta păcatele omeneşti. Însă luaţi aminte cât de greu este de dobândit milostivirea dumnezeiască! Dumnezeu a încredinţat unor oameni – apostolii şi urmaşii acestora, episcopii şi preoţii – puterea de a ierta păcatele! De ce a făcut Dumnezeu astfel? Pentru a face pocăinţa şi, prin urmare, şi iertarea păcatelor mult mai apropiate, mai uşoare şi mai neîndoielnice! „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.“ (Ioan 20, 22-23). „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer.“ (Matei 18,18) Cum sunt iertate păcatele? – prin Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii. Creştinul, împovărat de păcate merge la preot, cu căinţă adâncă în suflet, şi îşi mărturiseşte deplin tainele inimii şi ale conştiinţei sale. Preotul, încredinţat de pocăinţa sinceră a creştinului, după cuvenitele rugăciuni începătoare, îi citeşte rugăciunea săvârşitoare a tainei: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul şi îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (fiică) (N), şi să-ţi lase toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, prin puterea dată mie, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.“ În clipa aceea, cele pe care preotul le iartă pe pământ sunt iertate şi în ceruri! Există, oare, milă mai mare decât aceasta? Nici noi nu am crede că acestea sunt cu putinţă dacă nu ne-ar fi fost spuse de către Acela Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui (I Petru 2, 22). Păcatul este un mare rău, cu consecinţe grave greu de socotit – chinurile veşnice ale iadului! Iar leacul lui, rânduit de Iisus Hristos, este atât de simplu! Pare de necrezut!... Aşa precum le-a zis Iisus Hristos celor zece leproşi: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor“, iar ei, mergând, s-au curăţit, aşa şi nouă, păcătoşilor, ne spune parcă: şi voi sunteţi bolnavi de lepră duhovnicească. Nu vă temeţi! Împliniţi numai aceasta: Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor. Dacă vom nesocoti mila dumnezeiască, spuneţi-mi, oare, cât de aspre vor fi pedepsele pe care le vom îndura pentru că nu am făcut pentru mântuirea noastră puţinul care ne-a fost încredinţat să-l facem şi care a fost atât de uşor de săvârşit. Sfânta Scriptură ne istoriseşte cum Neeman, căpetenia oştirii siriene, suferea de lepră. Auzind acesta că în pământul lui Israel se află un proroc al lui Dumnezeu – Elisei –, care îl poate vindeca, a venit la el, însoţit de slugi şi cu daruri multe, oprindu-se în faţa uşilor lui. Prorocul sfânt nu a ieşit în întâmpinarea lui, ci a trimis la el pe sluga sa să-i zică: „Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va înnoi trupul tău şi vei fi curat!“ (IV Regi 5, 10). Neeman însă s-a mâniat, auzind cuvintele acestea, zicând: „Iată, socoteam că prorocul va ieşi el şi va chema numele Domnului, Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va curăţi lepra. Iar el mă trimite să mă scald în râul Iordan! Au doară, nu avem în Siria râuri mai bune?“, şi a plecat mânios. Slugile lui însă, apropiindu-se de el, i-au zis: „Stăpâne, dacă prorocul ţi-ar fi zis să faci ceva greu, oare n-ai fi făcut? Iar acum ţi-a zis numai să te speli. Oare nu vei putea împlini un lucru atât de lesnicios?“ Neeman le-a ascultat pe slugile sale, s-a cufundat de şapte ori în Iordan şi i s-a curăţit şi i s-a înnoit trupul ca trupul unui prunc. Ce boală grea este lepra! Şi cât de uşor a vindecat-o prorocul lui Dumnezeu! Nu însă tot atât de uşor se vindecă cea mai grea dintre boli – păcatul! Cufundă-te în valurile pocăinţei adânci şi harul lui Dumnezeu te va curăţi de toate păcatele! Vei ieşi din baia duhovnicească a Tainei Sfintei Spovedanii cu sufletul curat şi înnoit, precum este sufletul unui copil! Păcatul l-a făcut pe cel dintâi dintre îngeri, Lucifer, să cadă din ceruri! Păcatul i-a izgonit pe Adam şi Eva din rai! Păcatul a adus potopul peste lume! Acest păcat se găteşte să ne despartă şi pe noi pentru veşnicie de Dumnezeu şi să ne arunce în bezna iadului. Dacă Dumnezeu ne-ar cere să împărţim toată averea noastră săracilor, dacă El ne-ar cere să postim toată viaţa noastră sau să ne lepădăm o dată pentru totdeauna de lucrurile şi mângâierile pământeşti, pentru a ne răscumpăra păcatele şi pentru a fi izbăviţi de gravele lor urmări, chiar şi atunci ar trebui să le împlinim pe toate, numai să fim izbăviţi de chinurile veşnice ale iadului, către care ne împinge păcatul nostru. Iar acum priviţi ce mântuire uşoară ne-a gătit Dumnezeu: „Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor! Mărturisiţi-vă păcatele înaintea lor! Pocăiţi-vă din tot sufletul şi veţi fi sloboziţi din lanţurile păcatului!“ Ce om cu mintea întreagă ar nesocoti, după toate acestea, Mărturisirea? Numai în două feluri ne putem mântui sufletele: fie fără să păcătuim deloc, fie prin pocăinţă pentru păcate. Însă, cum între oameni nu se află nici unul care să fie lipsit de păcat, dacă voim să ne împăcăm cu Dumnezeu, pe Care-L nesocotim prin încălcarea în fiecare zi a voii Sale Sfinte, ne rămâne numai să ne pocăim sincer şi curat. Altfel nu vom putea vedea chipul lui Dumnezeu, „căci nimic necurat nu va intra în strălucitoarea cetate cerească“.