„Cartea numită Tezaurul (așa apare titlul în cele mai multe manuscrise) reprezintă un fel de manual al ortodoxiei, o mică enciclopedie ortodoxă constând din trei secțiuni: prima secțiune este un rezumat biblic în șapte capitole, începând cu Facerea și încheindu-se cu Nașterea lui Hristos, a doua secțiune este doctrinară, cuprinzând și ea alte șapte capitole, oferind o schiță a principalelor dogme ale credinței ortodoxe, în timp ce a treia secțiune privește domeniul moral având un pronunțat caracter pastoral. Este partea care are cea mai puțină unitate, constă în șase capitole care îndeamnă pe creștin să ducă o viață creștinească și oferă informații asupra legilor canonice dar și de cultură generală, însumând și un mic compendiu de cunoștințe de fizică, astrologie, câteva chestiuni teologice și antropologice” spune Pr. Dragoş Bahrim, în Studiul introductiv. Pentru a ilustra bucuria lecturii acestei cărți vă prezentăm un fragment din cartea Cuviosului Teognost: „De când ai primit Sfântul Botez și te-ai numit creștin, te-ai înrolat în oastea Împăratului ceresc și ai fost socotit tabăra Lui. Luptă, așadar, lupta cea bună, ca să fii încununat. Așa este soldatul, uneori lovește el, alteori este lovit și nu poruncește Împăratul ca pe cel lovit să-l scoată afară din oaste, ci și mai mult să înainteze în grad în ea. Gândește-te la ceea ce s-a spus, și dacă vreodată, ca om, vei fi rănit din neluare aminte (căci uneltitorii vieții noastre nu se liniștesc vreodată, nici nu încetează a ne război), sârguiește-te și tu ca printr-o mai potrivită râvnă să rănești pe cel ce te-a rănit și astfel să placi lui Dumnezeu și Împăratului tuturor ca un biruitor și vezi să nu te răzvrătești vreodată ca un laș, iubite, și să te întorci, din deznădejde, spre cele de dinapoi, spre pierzania sufletului tău, ci îndeletnicește-te cu pocăința, mărturisindu-te cu multă căldură și căzând des înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi și suspine, rugându-te astfel din inimă și îmbunând pe Dulcele Stăpân. Vreți să vă spun, pentru dragostea voastră, de ce ne temem de moarte? Nu trăim cu acribie așa cum se cuvine creștinilor, nici nu tânjim după Împărăția cerurilor, ci ne temem de gheena, fiindcă disprețuim cu ușurință toate și moartea însăși. Dar acum, ne temem de moarte cu o teamă copilărească, în loc să ne temem de păcatul care ne roade conștiința. Aceasta ni se întâmplă nouă nu de la firea lucrului, ci din prostie. Fiindcă dacă am sta și ne-am gândi la ce este moartea, niciodată nu ne-am mai teme de ea.”