Egumenita.ro foloseste cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale. Detalii
Back To Top
0
X

Va rugam completati toate campurile pentru activarea alertei
Doresc sa fiu anuntat cand produsul revine in stoc
X

Livrarea Comenzilor

Comenzile primite in ziua respectivă se livrează a doua zi calendaristică.

Comenzile sunt livrate prin firma de curierat GLS Curier, livrarea făcându-se la adresa indicată de client, in ziua urmatoare lucratoare, dupa preluarea coletului, pe intreg teritoriul Romaniei intre orele 08:00 si 17:00, de Luni pana Vineri. 
Transportul este gratuit in Romania la comenzi peste 80 lei.

Transportul international este suportat de client. Acesta isi poate alege mijlocul de transport care este cel mai convenabil.

X

Modalităţi de plată

1. Ramburs (numerar la curier)

La livrare, puteţi achita contravaloarea produselor şi serviciilor comandate.

2. Transfer bancar / Internet Banking (procesarea comenzii se face dupa confirmarea platii de catre banca,poate dura 2-3 zile)

3. Plata prin card

Plata prin card este disponibilă pentru comenzile online şi poate fi efectuată prin carduri tip:

  • Carte de debit
  • Carte de credit

Cardul prin care se face plata trebuie să fie emis sub sigla Visa/Mastercard.

Plata prin card se face prin intermediul mobilPay, un serviciu securizat de plăţi online prin card, efectuându-se printr-o pagină securizată, eliminând astfel posibilitatea unor fraude.

Puteţi efectua plata prin card după plasarea comenzii, alegând la “Metoda de plată” opţiunea numită “Plata prin card”.

După plasarea comenzii prin intermediul butonului “Trimite comanda” o să fiţi redirecţionaţi pe pagina efectuării plăţii prin card, unde trebuie să completaţi datele de pe card şi numele deţinătorului pentru a putea plăti.

Pe această pagină trebuie să completaţi numărul cardului, de pe faţa acestuia, data expirării, codul CVV2 / CVC (de regulă ultimele 3 cifre tipărite pe spatele cardului).

După verificarea datelor şi a sumei de plată puteţi incheia tranzacţia printr-un click pe butonul “Plătesc în siguranţă”.

 

 

X
Cos

Cele zece porunci Porunca 7

Cod Produs:
Alertapret Adauga in Wishlist Cere Informatii
Cele zece porunci Porunca 7

Pret cu TVA:

855 LEI

950 LEI
Tel
DETALII
LIVRARE Livrare
MODALITATI
DE PLATA Plata
Autor: Protos. Nicodim Măndiţă
Editura: Agapis
Categorie: Alte categorii
Format: 13/20
Numar Pagini: 222
ISBN: 978-973-8440-91-3
PORUNCA A IV-A “Porunca a patra este aceasta: “Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi îţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase zile a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt într-însele, şi în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Ieş. 20, 8-11). Această poruncă învaţă două lucruri şi anume: datoria muncii în timpul celor şase zile ale săptămânii şi datoria de a sărbători ziua a şaptea, ca zi de odihnă, închinată Domnului. Da, munca este o datorie pentru fiecare creştin, căci spune Sfântul Apostol Pavel: “Dacă nu voieşte cineva să lucreze, nici să mănânce” (2 Tes. 3, 10). După învăţătura Sfintei noastre Biserici, Dumnezeu a dat porunca muncii de la început, când l-a aşezat în grădina raiului: “Ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Fac. 2, 15). Aceasta înseamnă că omul avea îndatorirea să muncească şi înainte de căderea în păcat. Fireşte că munca aceea nu era deloc obositoare şi grea, totuşi era o îndatorire de viaţă. După păcatul strămoşesc, însă, când puterile omului au slăbit şi pământul a fost blestemat din pricina păcatului, munca s-a făcut mai cu greutate şi omul a trebuit să-şi câştige cele trebuincioase vieţii sale “întru sudoarea feţei” (Fac. 3, 17, 19). Astfel este lesne de înţeles că din pricina asprimii ei, munca nu a fost făcută cu plăcere. Lumea veche căuta să scape de ea, o privea ca o înjosire, se ruşina de ea şi o lăsa pe seama sclavilor. Legea creştină a schimbat părerea din vechime asupra muncii, căci Mântuitorul a arătat munca lucru sfânt, când a zis: “Părintele Meu lucrează până acum şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17), şi a înălţat-o din nou în cinstea dată ei de Dumnezeu. După tradiţia creştină, Mântuitorul Însuşi a lucrat până la vârsta de 30 ani, în atelierul de tâmplărie al bătrânului Iosif din Nazaret, iar pe Ucenicii Săi şi i-a ales dintre pescarii de pe marginea lacului Ghenizaret, care erau muncitori cu braţele. De altfel, Sfânta Scriptură este plină de pilde îndemnătoare la muncă: “Omul se naşte spre osteneală, precum puii vulturului pentru a zbura în înălţime” (Iov 5, 7). Munca foloseşte omului, deoarece prin ea îşi câştigă în chip cinstit cele ale traiului şi fiindcă munca îi dezvoltă puterile sale trupeşti şi sufleteşti. Munca este, apoi, izvor de virtuţi. Ea luminează mintea, întăreşte voinţa, înalţă simţămintele, aduce răbdare, bărbăţie, stăpânire de sine, potoleşte patimile şi înlătură ispitele. După învăţătura creştină, se cuvine aceeaşi preţuire atât muncii cu braţele cât şi muncii cu mintea, căci amândouă aceste feluri de muncă aduc foloase şi înalţă viaţa omului. Potrivit cuvântului Mântuitorului, “vrednic este lucrătorul de plata sa” (Lc. 10, 7). Biserica noastră învaţă că muncitorul trebuie să fie plătit, după merit, pentru munca sa, încât să nu trăiască, el şi familia lui, în nevoie şi întuneric. Nedreptăţirea muncitorului cu privire la plata ce i se cuvine pentru munca lui şi asuprirea lui, din partea angajatorilor, Biserica Ortodoxă le socoteşte păcate strigătoare la cer, după cum spune Sfânta Scriptură: “Iată plata lucrătorilor celor ce au secerat ţarinile voastre, care o opriţi voi, strigă şi strigătele secerătorilor în urechile Domnului Savaot au intrat” (Iac. 5, 4). Creştinismul cere muncă de la fiecare credincios, o preţuieşte după merit şi socoteşte lenea şi trăirea din munca altora păcat mare. Dar creştinismul mai învaţă că nu trebuie să uităm nici sufletul nostru. “Căci ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său ?” (Mc. 7, 36). Munca este o îndatorire de viaţă, dar grija de mântuirea sufletului e datoria cea mai mare a creştinului. De aceea, porunca a patra cere creştinului, ca după zilele de oboseală a braţului şi a minţii pentru câştigarea în mod cinstit a celor trebuincioase vieţii, să se oprească într-o zi, de la munca sa de toate zilele, să meargă la sfânta biserică, să se închine lui Dumnezeu şi să-şi hrănească sufletul cu învăţăturile cele sfinte. Aceasta o cere creştinului şi porunca întâia bisericească. După sfânta slujbă, se cuvine ca creştinul să se odihnească trupeşte şi sufleteşte, împodobindu-se cu facerea de fapte bune în slujba aproapelui. În Vechiul Testament, poporul evreu a ţinut şi ţine şi astăzi, ca zi de odihuă, poruncită în amintirea eliberării sale din robia Egiptului, Sâmbăta. “Şi adu-ţi aminte că ai fost rob în pămîntul Egiptului şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt. Pentru aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie” (Deut. 5, 15). Creştinii însă ţin Duminica, fiindcă în această zi a înviat Mântuitorul din morţi, aducându-le izbăvirea din robia păcatului. Iar faptul acesta este de cea mai mare însemnătate pentru că, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: “Dacă n-a înviat Hristos zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credinţa noastră” (1 Cor. 15, 14). Cum că Mântuitorul a înviat în ziua Duminecii, mărturisesc limpede toţi Sfinţii Evanghelişti: “Într-una din Sâmbete (în cea dintâi a săptămânii) a venit la mormânt Maria Magdalena, de dimineaţă încă întuneric fiind, şi a văzut piatra luată de pe mormânt” (Ioan 20, 1; Mt. 38, 1-2; Mc. 15, 1-2; Lc. 23, 54-56). Oriunde citim în Sfânta Scriptură cuvintele: “Într-una a Sâmbetei” sau “într-una a Sâmbetelor” sau “într-una din Sâmbete” trebuie să înţelegem că este vorba de Duminecă, şi iată de ce: Evreii numeau “Sabat” sau “Sâmbătă” atât ziua a şaptea cât şi întreaga săptămână. Iar zilele săptămânii le numeau astfel: întâia zi după Sâmbătă, adică Duminica o numeau “întâia zi a Sâmbetei” sau “întâia zi a Sâmbetelor” sau “una din Sâmbete”. A doua zi după Sâmbătă sau Lunea o numeau a doua zi a Sâmbetei şi aşa mai departe. Din aceasta se înţelege că Mântuitorul a înviat în ziua de Duminecă. Apoi Duminica mai are însemnătate mare pentru creştini, fiindcă într-o zi de Duminică s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli (F. Ap. 2, 1). Iată, deci, temeiul pentru care creştinii ţin Duminica drept zi de odihnă închinată lui Dumnezeu. Ei o ţin chiar de pe timpul Sfinţilor Apostoli, după cum citim tot în Sfânta Scriptură: “Iar într-una din Sâmbete (Dumineca) adunaţi fiind ucenicii să frângă pâinea, Pavel vorbea cu dânşii, vrând să purceadă a doua zi şi a lungit cuvântul până la miezul nopţii” (F. Ap. 20, 7). “A frânge pâinea” înseamnă că Ucenicii se adunau să facă rugăciuni, să săvârşească Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească. Prin urmare, Sfânta Liturghie se făcea în zilele de Duminică. Deci, ţinând Duminica în locul Sâmbetei, creştinii nu calcă nici de cum porunca a patra, căci ei trăiesc după rânduielile Mântuitorului şi ale Sfinţilor Săi Apostoli. Tot ca zile ale Domnului trebuiesc socotite, afară de Duminici, şi celelalte sărbători rânduite de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă” (Îvăţ. de Cred. Creş. Ort. Pag. 447-451 edit. 1952). “Trebuie să ştim că Dumnezeu, pentru ca oamenii să-şi amintească de binefacerile pe care le face neamului omenesc, a statornicit o zi şi a hărăzit-o amintirii fiecărei binefaceri, aşa încât oamenii, aducându-şi aminte atunci de harurile dăruite de Dumnezeu, să-I mulţumească, slăvind măreţia Lui. Astfel, odată ce a zidit lumea întreagă în şase zile, din nefiinţă, şi în a şaptea zi a pus capăt faptelor Sale, a sfinţit-o pe aceasta, pentru ca, în acea zi, oamenii, părăsindu-şi toate treburile, să binecuvinteze şi să slăvească pe Dumnezeu, aducându-şi aminte de binefacerile pe care ni le-a făcut zidind lumea. De asemenea şi când I-a izbăvit pe israeliţi din Egipt, a rânduit prin Moise sărbătoarea Paştilor, în amintirea slobozirii Israelului din robia lui Faraon. La fel, şi în alte locuri ale vechii Scripturi se face deseori amintire şi de alte zile care trebuie să fie ţinute. Noi creştinii, însă, în locul sâmbetei, ţinem ziua Duminicii, pentru această pricină: fiindcă în ziua de Duminică, odată cu Învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, s-a făcut înnoirea a toată lumea şi slobozirea neamului omenesc din robia diavolului. Şi în întreagă această zi trebuie să părăsim toate treburile şi ostenelile noastre, ca să avem răgaz, pe toată lungimea zilei, să ne îndeletnicim cu rugăciuni şi să cugetăm la cele dumnezeieşti, pentru darurile pe care Dumnezeu ni le-a făcut. Aşa încât nici slugile şi robii de tot soiul să nu lucreze în acea zi, ca să aibă răgazuri pentru lucrurile dumnezeieşti şi să se roage, slăvind pe Dumnezeu. Prin această poruncă avem îndatorirea să păzim şi toate celelalte zile pe care Biserica le-a rânduit să le sfinţim, cum ar fi sărbătorile Împărăteşti ale Naşterii lui Hristos, Tăierii împrejur, Bobotezii, Întâmpinării Domnului, Învierii, Înălţării lui Hristos şi celelalte. La fel şi Sărbătorile Pururea Fecioarei Maria, ale Apostolilor, Mucenicilor şi ale celorlalţi Sfinţi. Şi cum trebuie să fie cinstită ziua Duminicii, învaţă al şaselea sinod ecumenic în canonul 91. Iar pricina pentru care ziua sâmbetei s-a strămutat Duminica este aceasta: fiindcă Hristos este Domnul sâmbetei, potrivit cu Scriptura care spune: “Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului” (Mt. 12, 8). Iar dacă Hristos este, aşadar, Domn al sâmbetei, pe drept cuvânt sâmbăta s-a strămutat în ziua de Duminică, atât deoarece Hristos nu este supus nici unei ascultări, cât şi fiindcă în aceasta, şi nu în altă zi, Hristos a înviat din morţi şi în această zi s-a făcut prefacerea şi înnoirea lumii spre mântuirea cea veşnică” (Mărt. de Cred. Ort. part. a treia, înteb. 59 şi 60). Duminica este ziua Domnului Mare, mântuitoare şi folositoare de suflete este şi această poruncă a Decalogului, prin care ni se porunceşte hotărâtor a sfinţi ziua Domnului, zicându-ni-se: “Adu-ţi aminte de ziua Domnului ca să o sfinţeşti pe ea. În şase zile să lucrezi şi săvârşeşte toate lucrurile tale; iar în ziua a şaptea te odihneşte, căci este ziua Domnului Dumnezeului tău”. Ziua de serbare a Sâmbetei a fost înlocuită în Noul Testament, cu ziua Duminicii: pentru că Duminică a început Dumnezeu să zidească lumea cea firească (materială) (Fac. 1, 2-5). Duminică a înnoit lumea Darului, Duminică S-a născut Domnul Hristos, Duminică a înviat din morţi (Mt. 28; Mc. 16; Lc. 24; Ioan 20). Duminică S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli (F. Ap. 2), şi Duminică va fi Judecata Universală a omenirii (Did. lui Ilie Miniat la D-ca X. a pag. 265). Duminica nu este iertat a lucra, fără numai cu anumite excepţii: 1. În cinstea lui Dumnezeu, în slujba Sfintei Biserici (Mt. 12, 5). 2. În ajutorarea pentru scăparea aproapelui şi a avutului lui din pierzare (Mt. 12, 10-13; 13, 10-16); şi din mare nevoie, de pildă: ucenicii Domnului de foame în ziua de odihnă au smuls spice de grâu pentru a mânca (Mt. 12, 1-4). “La această poruncă greşesc: cei ce nu merg la Sfânta Biserică Duminica - în care a mutat Dumnezeu Sâmbăta veche, pentru că El este Domn şi al Sâmbetei (Mt. 12, 8), şi nu este supus la nici o supunere şi pentru că în ziua aceasta s-a făcut Învierea Lui şi înnoirea a toată lumea - şi la celelalte sărbători ale Stăpânului, ale Maicii lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, ca să asculte Dumnezeieştile Cuvinte; sau merg la biserică dar numai din obicei, ca să-şi petreacă vremea neluând aminte la slujbă, ci numai bârfind şi vorbind pentru pricini lumeşti; câţi pentru pofta cea fără de măsură a bogăţiei, lucrează sărbătorile sau pun pe alţii de lucrează; câţi fac jucării şi jocuri, mâncăruri şi băuturi, vrajbe şi alte necuviinţe asemenea acestora şi merg pe la cârciumi într-aceste zile şi mai vârtos la Sfintele Paşti, care este Praznicul-praznicelor şi Sărbătoarea-sărbătorilor; atunci când sunt datori mai mult să slăvească pe Dumnezeu; şi cu gândurile şi cu cuvintele şi cu lucrurile, ei umblând pe calea cea împotrivă, se silesc de află multe feluri de jocuri, dulapuri, scrâncioburi şi altele asemenea, ca şi cum nici nu ar fi fost sărbătoare creştinească, ci păgânească, a lui Bachus, dumnezeul beţivilor. Că în loc de a şedea în casă şi a-şi aduce aminte de ziua aceea, în care cerurile se vor deschide şi se va arăta Judecătorul şi trâmbiţele Lui, se va face învierea morţilor, Judecata cea dreaptă şi răsplătirea fiecăruia după lucrurile sale - ei fac voile diavolului şi poftele Satanei, neaducându-şi aminte de cuvântul Scripturii, care zice: “Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” (Ps. 2, 9). Pentru aceasta şi Sfinţii Apostoli în aşezămintele lor nu dau voie creştinilor ca să vorbească sau să facă vreun lucru necuviincios în sărbători şi în Duminici. Încă greşesc: câţi ştiu carte şi nu citesc cărţile Dumnezeieşti pe la sărbători; câţi Păstori şi stătători înainte ai Bisericilor nu învaţă pe poporul lor într-însele; câţi nu dau din avuţiile lor o părticică mică la milostenia ce se strânge pe la sărbători, pentru săraci, pentru care scrie Dumnezeiescul Pavel” (C. f. f. de suflet pg. 19-20). “Duminica este ziua Domnului, ziua întâia a săptămânii sau a opta, adică cea după sâmbăta, că a opta este ziua de odihnă a creştinilor, care trăiesc după noul legământ profeţit de Ieremia (31, 31-33), şi împlinit de Iisus prin moartea şi Învierea Sa (Mt. 28, 1-6; Mc. 6, 12; Lc. 24, 1; Ioan 20, 1-19). Sfântul Duh S-a pogorât Duminica (F. Ap. 2, 1-5). Apostolii au serbat Duminica (F. Ap. 20, 7; 1 Cor. 16,1; Apoc. 1-10). Duminica nici nu se posteşte în zilele de câşlegi, iar în timpul posturilor, în Duminici se face o uşurare a postului. Sâmbăta are întâietatea faţă de celelalte zile ale săptămânii în amintirea creării naturii, dar nu se serbează; însă Duminica se serbează în amintirea răscumpărării omului, ca o creaţie nouă, mai cinstită decât materia sâmbetei. De aceea, şi slujba bisericească şi obligaţiile fiecărui creştin, de a se ruga şi a lăuda pe Dumnezeu este mai mare decât o zi închinată special cinstirii lui Dumnezeu. “Iar dacă cineva ar aduce ca motiv ocupaţia sa, pentru a nesocoti slujba bisericii, pricinuind, pricinuiri întru păcate (Ps. 140, 4), unul ca acesta trebuie să ştie că pentru creştini, meseriile sunt lucruri de a doua mână, iar îndatorirea de căpetenie este slujba lui Dumnezeu (în ziua Duminicii)” (Const. Ap. II, 60). Cugetând cu deamănuntul la cele arătate şi în trecutul vieţii noastre, să luăm bine aminte cu ce am călcat şi noi porunca aceasta şi să mărturisim cu sinceritate duhovnicului la scaunul de spovedanie toate păcatele de care ne simţim vinovaţi faţă de această poruncă, aşa cum ne sfătuieşte Cuviosul Agapie Criteanul, în renumita sa carte “Mântuirea Păcătoşilor”: “La această poruncă eşti dator să spui în câte sărbători ale anului, din lenevire, nu ai ascultat la slujba bisericească şi mai ales Sfânta Liturghie. Că toţi creştinii sunt datori, bărbaţi şi femei, să se ducă la biserică în toate sărbătorile, să asculte Vecernia, Utrenia şi Liturghia. Şi cine nu se duce, nu numai el, dar şi cei care sunt sub stăpânirea lui, păcătuiesc greu. Pentru aceasta au făcut Sfinţii Părinţi încetare de lucru, ca să ne ducem la locaşul Domnului, să preamărim pe Dumnezeu, cerând iertare greşelilor şi nu ca să pierdem Duminicile şi sărbătorile împărăteşti la jocuri şi la cântări şi la alte lucruri drăceşti sau trupeşti. Însă sunt unii atât de nesimţitori şi orbiţi de cel viclean, care văzând şi auzind pe preot slujind Sfânta Liturghie, nu se îngrijesc de loc, nici nu le pasă ceva de aceasta, ci stau în casele lor, sau în târg şi bârfesc. Ba încă şi afară de biserică, am auzit pe mulţi în acel ceas în care preotul înăuntru slujea Liturghia, vorbind cuvinte spurcate şi deşarte, ca şi cum ar fi fost străini şi păgâni care nu cred deloc în taina Euharistiei. Pe aceştia i-am ocărât de-ajuns, arătându-le greutatea fărădelegii lor. Şi aşa trebuie duhovnicii şi preoţii să mustre pe unii ca aceştia şi să-i canonisească greu, ca să se ducă la biserică. Precum aveau obicei la Furni şi la Ierapetru, în anii în care am stat acolo, că îndată ce auzeau toaca, se adunau toţi tinerii şi bătrânii, bărbaţi şi femei. Am lăudat sârguinţa lor şi mai ales a iubitorului de monahi şi iubitorul de Hristos Andrei Caravela şi toţi ai casei lui, care nu numai la sărbători, ci aproape în fiecare zi se adunau la biserică. Şi nu numai iarna, dar şi vara când sunt nopţile mici, se sculau la Utrenie. Aceasta se face din osârdia Preoţilor. Şi câţi se lenevesc la aceasta, vor da răspuns înfricoşatului Judecător pentru turma lor, fiindcă nu îngrijesc a o paşte la păşunile de viaţă dătătoare, ci caută numai să mănânce folosul, iar oile le lasă să piară. Să ştii dar lămurit şi aceasta, că nu numai trupeşte eşti dator să stai la slujba bisericească, ci şi sufleteşte, adică cu luare-aminte şi evlavie şi să nu fie mintea ta la lucrurile vieţii, ci să cugeţi la patima Domnului şi la înviere şi la celelalte Taine ale Bisericii. Că poţi să fii în biserică trupeşte, iar sufleteşte să curveşti cu mintea şi cu gândul; şi iarăşi poţi să te afli pe munte trupeşte şi cu mintea în biserică. Pentru aceasta trebuie să mărturiseşti de câte ori ai fost la slujba bisericească cu asemenea spurcate gânduri şi nu le-ai izgonit. Dacă te-ai uitat la femeie cu gând rău. Dacă ai lucrat ceva în zi de sărbătoare fără să ai vreo mare nevoie, adică să încarci grâul sau vinul în vreme de ploaie ca să nu le pierzi, sau să faci pod ca să treacă poporul şi alte asemenea care sunt de nevoie, nu este păcat; dar dacă este cu putinţă să se facă pe ascuns, pentru sminteala poporului. Iar orice alt lucru care nu este de nevoie, este păcat să-l faci sărbătoarea şi să nu bârfească cineva zicând că moara, cuptorul, secerişul, culesul şi alte asemenea, nu sunt oprite. Spuneţi-mi unde le-aţi găsit scrise acestea? Cum nu roşiţi şi nu vă ruşinaţi măcar de iudei, care nici un ban nu primesc în mâinile lor în ziua Sâmbetei, nici bucate nu fac de fel, ca să nu calce stăpâneasca poruncă? Încălcarea zilei Domnului era pedepsită cu moartea în Vechiul Testament Păcătuiesc toţi cei care lucrează sau pun pe alţii din supuşii lor ori pe aproapele lor să lucreze, pentru că Însuşi Dumnezeu zice: “Să nu faci nici un lucru în ziua Domnului Dumnezeului tău, nici tu, nici feciorul tău, nici fata, sluga, slujnica ta, boul, dobitocul, nici nemernicul care locuieşte cu tine. Să se odihnească sluga, slujnica şi dobitocul tău ca şi tine” (Deut. 5, 14). “...Cine va face vreo lucrare în ziua aceea (sfinţită Domnului) să fie pedepsit cu moartea” (Ieş. 31, 13-15; 35, 2). Astfel de păcătoşi erau pedepsiţi cu moartea de adunarea poporului lui Dumnezeu. “Când erau israeliţii în pustie, au găsit un om (israelit) strângând lemne în ziua sâmbetei. Cei ce-l aflaseră strângând lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea israeliţilor. Ei l-au aruncat în temniţă, căci nu se hotărâseră ce trebuiau să-i facă. Domnul a zis lui Moise: “Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără. Toată lumea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit; cum poruncise lui Moise, Domnul” (Num. 15, 32-36). Vai! Dar în vremurile acestea câţi creştini falşi săvârşesc această fărădelege, nebăgând în seamă Sfintele Duminici şi Sărbători ale lui Dumnezeu! Vai! Câţi astfel de creştini nu numai adună, taie şi aduc lemne în zilele Sfintelor Duminici şi sărbători, ci chiar şi ară, sapă, seamănă şi seceră, cumpără şi vând (femeile lipsesc de la slujba Sfintei Liturghii pentru a face mâncare, care după datoria creştinească trebuie făcută de sâmbăta) ori fac tot felul de lucrări oprite de Dumnezeu! Astăzi, vai! Mulţi creştini cheltuiesc zilele Duminicilor şi Sărbătorilor, nu la rugăciune; ci la beţie. Nu la slavoslovia lui Dumnezeu, ci la deşarte cuvântări, vorbe putrede, cântări curveşti. Nu la Sfânta Biserică; ci la privelişti păcătoase, la cârciumi, la petrecerile smintitoare, la jocuri, baluri, popice, jocuri de cărţi, table, biliard, rişcă, etc. pentru care cad sub afurisenie (Vezi can. 42, 43 Apost.). Mulţi creştini de acest fel, aşteaptă Duminicile şi Sărbătorile nu ca să-şi îndrepteze viaţa lor după voia şi legea lui Dumnezeu, pentru a-şi mântui şi ferici sufletele lor; ci ca să-şi dezlege frâul curăţeniei şi să facă toată fapta cea nedreaptă şi toată fărădelegea, spre pieirea lor! Deşi aceştia astăzi nu se ucid cu pietre ca în Legea Veche, însă vai lor, că prin călcarea acestei porunci cad în cumplitul blestem Dumnezeiesc şi astfel omorându-şi sufletele, ajung să trăiască nu ca creştinii, pentru cer, ci numai ca dobitoacele - pentru muncă, agonisire, mâncare, băutură, odihnă, felurite patimi josnice - spre pieirea lor. Pedepsirea celui ce lucra Duminica. Dumnezeu a certat pe mulţi care s-au lăcomit de a lucra şi Duminica. Ce bine ar fi dacă, atât cei certaţi, cât şi ceilalţi creştini s-ar cuminţi, măcar după vederea şi auzirea acestor pedepse. Ghiţă Petre avea, de obicei, pogoane de porumb cam multe. Ca să nu rămână pe urmă de tot, se hotărî ca sâmbătă noaptea spre Duminică, să aducă cu două care, cocenii de pe pogoanele de la “Cruce”, iar Duminică, mai-nainte de a se lumina, să aducă un car bun din cei de la “Cişmeaua veche”. Ce şi-a pus în gând omul nostru, a şi făcut. A plecat noaptea cu carele sus la “Cruce” şi a luat toţi cocenii, pe care i-a făcut o glugă mare acasă. S-a dat jos din car să închidă şi el ochii un ceas, ca apoi să plece să ia şi pe cei de la “Cişmea”. Când mai erau vreo două sau trei ceasuri până la ziuă, Gheorghe îşi suie soţia în car şi porneşte să ia cocenii. Ajunse la locul său şi începu să arunce cu grabă snopii de coceni, în timp ce nevasta îi prindea în car. Când se revărsă zorile, Gheorghe era gata şi ieşea cu carul la drum, să pornească spre sat. Merse el o bucată bună de loc, dar la valea lui “Buzatu”, trebuie să coboare drept pe drum, căci pe delături nu se putea. Drumul era cam rupt de apele ploilor, aşa că putea prea uşor să se răstoarne carul, din pricina răsturnişurilor ce se făcuseră. Totuşi, trebuia să meargă. Luă boii de căpestre şi începu să meargă încet la vale. Merse niţel şi se opri. Era foarte amărât din cauza drumului. Zbieră odată la soţie, să se atârne de partea opusă a răsturnişului peste care trebuia să treacă. Porni apoi din nou, dar nu păşi nici cinci paşi şi iată că roata carului de dinainte intră într-o groapă. Echilibrul carului se strică şi carul se răsturnă pe o coastă, apucând sub el pe nefericita femeie, care se agăţase de el ca să-l cumpănească. În zadar aleargă Gheorghe să-i dea ajutor, căci carul era greu, împrejur nimeni să-l audă şi era încă întuneric. Dejugă repede boii şi începu să arunce în toate părţile snopii de coceni, ca să poată da de soţie. După un ceas de muncă silnică, ajunse la ea, dar o găsi fără suflare. Ce să mai facă! Luă boii şi porni spre sat, să vină cu o căruţă să o ia. Tocmai se lumină de ziuă când ajunse în sat. Până găsi el prin vecini nişte cai, soarele răsărea şi lumea începuse să vină la Sfânta Biserică, întrebându-l fiecare unde se duce. Gheorghe însă tăcea. În ziua aceea tot satul vorbea de el şi zicea: “Nu l-a răbdat Dumnezeu, într-o zi sfântă ca aceasta” (At. Negoiţă, D. O. nr. 7-8 din 1926).
Adauga un review

Adauga un review





In aceeasi categorie

Puterea Lui Dumnezeu In Minuni Marturisite
-10%
Cuvinte Despre Viața Duhovnicească
-10%
1300 LEI

1170 LEI

Suferinta Ca Binecuvantare
-10%
800 LEI

720 LEI

Sfinţii Ortodoxiei Nr 1- Sfântul Nectarie
-50%
900 LEI

450 LEI

Scrieri Si Epistole Hristologice Si Duhovnicesti
-5%

De acelasi Autor

Cheia Raiului
-10%
2500 LEI

2250 LEI

Cele Zece Porunci Porunca 7
-10%
950 LEI

855 LEI

Cele Zece Porunci Porunca 8
-10%
950 LEI

855 LEI

Cele Zece Porunci Porunca 9
-10%
950 LEI

855 LEI

Oglinda Duhovniceasca Vol 2
-10%
2000 LEI

1800 LEI

Sfanta Traditie, Mama Sfintei Scripturi
-10%

S.C. EGUMENITA SRL GALATI

Str. Mihail Kogalniceanu nr.29
Cod 800380
Tel/Fax: 0236 326730
e-mail: editura@egumenita.ro
Mobil: 0756.067.486

Libraria Lumina
Galati, str Nicolae Balcescu, nr 5-7
Mobil: 0756067487

Fii Alaturi de Noi!


Visa Mastercard
Facebook Wishlist