La redactarea lucrării mele "Despre Descoperirea lui Dumnezeu" în lume am purces găsind pricină în întrebarea pe care mi-a adresat-o un oarecare domn din Alexandria, anume de cred fără urmă de îndoială în minuni. Pe moment i-am dat răspunsul cuvenit, însă mai apoi, cugetând, am socotit că ar fi bine să pregătesc un Cuvânt referitor la minuni, pe care să-l rostesc de la amvon şi, totodată, să-l tipăresc într-o broşură, spre ajutorarea celor slabi în credinţă şi spre izbăvirea celor vătămaţi de relele învăţături ale unor dascăli iviţi de curând. Insuflaţi deci de aceste gânduri am pornit la lucru. Cuvântul apărut în broşură a fost retipărit apoi de revista Anatolikos Astir din Constatinopol, împlinindu-mi-se astfel dorirea. Dar după publicare un oarecare prieten, profesor de Studii Elene la Universitatea Ambetio din Cairo, mi-a făcut observaţia că, fiind prea puţin dezvoltat, cuvântul nu mulţumeşte îndeajuns, rămânând în urmă-i multe obiecţii şi neatingându-şi scopul, şi că lucrarea ar fi mai de folos şi mai de valoare dacă subiectul ar fi expus mai cu de-amănuntul. Am socotit cu dreptate a lua aminte la observaţia primită, astfel că ne-am asumat sarcina de a satisface exigenţele celor puţini la număr, dar cărora nu le-a plăcut cuvântul. Dedicându-ne din nou studiului, pe cât ne-a stat în putere şi pe cât ne-au îngăduit multele noastre ocupaţii, am redactat o a doua parte a lucrării, care a apărut mai întâi în Anatolikos Astir, iar apoi într-o broşură, asemenea părţii întâi. Dar şi această a doua lucrare s-a dovedit nesatisfăcătoare, fiind apreciată ca foarte teoretică, lipsită de probe practice şi de mărturii istorice. În urma acestor sugestii am hotărât să epuizăm – după putere – subiectul şi să aducem criticilor noştri – de va fi posibil – o mulţumire mai deplină. Ne-am asumat astfel încă o dată osteneala scrisului şi am redactat cea de-a treia parte a tratatului nostru Despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume, precum şi epilogul, dând-o spre publicare în această formă. Prima parte cuprinde, deci, cuvântul despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume, în care dovedim că, din punct de vedere logic, minunile nu sunt imposibile, deoarece nu au existenţă exclusivă şi nici nu ameninţă cu răsturnarea legilor fireşti prin apariţia altor legi mai presus de fire pe care le implică, şi că sunt rodul dragostei Creatorului faţă de însăşi creaţia Sa, pe care nu o părăseşte, ci o conduce spre un sfârşit, având un scop bine definit şi raţional. A doua parte este o dezvoltare mai pe larg a subiectului, prin metoda dialectică fiind conduşi la concluzia că Dumnezeu Se descoperă în lume. În partea a treia, aducem dovezi despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume din istorie, în primul rând făcând referire la toate profeţiile câte s-au spus de către prorocii de Dumnezeu insuflaţi despre venirea lui Mesia cel aşteptat şi arătând că ele îşi află plinirea în persoana Domnului nostru Iisus Hristos. În al doilea rând supunem atenţiei profeţiile referitoare la necredinţa iudeilor, la patria lor, la chemarea neamurilor şi la pedepsirea neamurilor şi ţărilor ce au pricinuit necazuri fiilor lui Israil. Întru sfârşit am aşezat epilogul, în care adeverim descoperirea lui Dumnezeu în lume pe temeiul Noului Testament. Aceasta este lucrarea întocmită de noi şi ne vom socoti fericiţi dacă se va aprecia că aduce folos celor ce nu cred în minuni şi nu respectă credinţa.