Preotul Constantin C. Popescu-IaÅŸi 1913-1992 Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să trăim credinÅ£a cu toată fiinÅ£a noastră, astfel încât tot ce lucrăm „să facem spre slava lui Dumnezeu”, spre preamărirea Lui. Åži este lucru minunat acesta, pentru că nimic nu este mai frumos ÅŸi mai folositor pentru viaÅ£a omului decât slujirea cuvântului lui Dumnezeu în care găsim lumină ÅŸi bucurie, alinare în necazuri ÅŸi mângâiere în clipe de întristare. Tocmai această plăcută preocupare, „partea cea bună”, ÅŸi-a ales-o preotul Constantin C. Popescu-IaÅŸi. Din tinereÅ£e îl pasiona cuvântul lui Dumnezeu, istoria, literatura ÅŸi mai ales poezia. Mare iubitor de cultură ÅŸi de lecturi de calitate, el nu lăsa să treacă nici o zi fără să citescă dintr-o carte, fără să înveÅ£e, să studieze ceva. În acest sens el a fost cu adevărat un autodidact toată viaÅ£a. Părintele Constantin C. Popescu-IaÅŸi s-a născut la 8 februarie 1913, în localitatea Scânteia din judeÅ£ul IaÅŸi, fiind al doilea în ÅŸirul celor ÅŸase copii ai familiei. Tatăl său era brigadier silvic, iar mama sa casnică. A urmat ÅŸcoala primară în satul natal, după care s-a înscris la Seminarul Teologic de la HuÅŸi, urmând exemplul fratelui său Gheorghe. În vara anului 1935, după absolvire, se căsătoreÅŸte cu tânăra învăţătoare Agripina Cozma din CodăeÅŸti, iar la 8 noiembrie 1935 este hirotonit preot pe seama parohiei MirceÅŸti, judeÅ£ul Vaslui. Pentru a-ÅŸi completa studiile este admis la cursuri cu frecvenţă redusă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din CernăuÅ£i. Aici a întâlnit profesori erudiÅ£i ÅŸi o atmosferă de înaltă Å£inută intelectuală, teologică ÅŸi morală, fapt care-i va marca definitiv activitatea, vocaÅ£ia misionară ÅŸi destinul său de slujitor al Bisericii lui Hristos. În 1939 termină facultatea obÅ£inând diploma de licenÅ£iat în teologie. În această calitate cere ÅŸi i se aprobă transferarea la parohia Frenciugi, judeÅ£ul IaÅŸi, unde va păstori 24 de ani. În anul 1963, din motive de sănătate, (în 1949 s-a îmbolnăvit de diabet), solicită transferul într-o parohie misionară, Pocreaca, mai aproape de IaÅŸi, unde va rămâne până la pensionare. În fiecare din aceste trei parohii, în care a funcÅ£ionat, a construit câte o casă parohială ÅŸi a reparat bisericile parohiale, implicându-se în îndrumarea credincioÅŸilor ca un păstor adevărat împreună cu toată familia sa. SoÅ£ia lui ÅŸi cei doi copii au fost alături de el sprijinindu-l cu dragoste jertfelnică în tot timpul activităţii sale pastoral-misionare. În 1974 hotărăşte să ceară pensionarea. Găsise o bojdeucă aproape de Bolta Rece, unde s-a mutat cu familia, investind toate economiile sale pentru reparaÅ£ii. De acum înainte se dedică preocupărilor cărturăreÅŸti. Studiase o serie de documente despre o mănăstire dispărută din satul Trestiana, filie a parohiei Pocreaca. Astfel, între 1975-1977, lucrează la monografia Mănăstirea Trestiana, 288 pagini, caiet mare mss. Ar fi putut fi o adevărată teză de doctorat prin bogăţia datelor istorice ÅŸi mulÅ£imea documentelor citate. Din nefericire, până acum, de peste trei decenii, această lucrare n-a interesat pe nimeni ÅŸi este dureros că atâtea documente ÅŸi dovezi ale credinÅ£ei ÅŸi istoriei neamului românesc se pierd în uitare!... AÅŸa cum povestea soÅ£ia sa Agripina, părintele Constantin era un neostenit cercetător; citea mult, mai ales din clasici, Eminescu fiindu-i un permanent model ÅŸi mentor literar, iar Biblia îi era carte de căpătâi. Scrisese încă din tinereÅ£e poezii religioase, dar nu îndrăznise niciodată să spere că vor putea fi publicate. Modestia sa exagerată l-a împiedicat multă vreme să spere că va reuÅŸi să creeze ceva de valoare. Dar într-o zi, în ultima decadă a vieÅ£ii sale, recitind Cartea Iov din Sfânta Scriptură a avut o adevărată revelaÅ£ie. În fiecare verset, în fiecare rând din Iov parcă se regăsea pe sine cu propria lui suferinţă. Atât de mult l-a impresionat această lectură, încât a dorit să transpună în versuri textul biblic, în care găsise atâta întărire ÅŸi mângâiere sufletească. Harul poetic, după propria sa mărturie, a venit de la sine. Începe această osteneală în noiembrie 1982, încheind versificarea în aprilie anul următor. Pentru a lămuri o serie de neclarităţi, caută izvoare ÅŸi studiază comentarii biblice pe care le adună într-un corpus de note explicative. Splendid poem dramatic, Cartea Iov expune tema suferinÅ£ei umane ÅŸi este, fără îndoială, o strălucită descriere a tăriei de caracter a lui Iov. În această carte sapienÅ£ială se prezintă experienÅ£a de mii de ani a vieÅ£ii omului între bogăţie ÅŸi sărăcie, între bucurie ÅŸi suferinţă, între bunătate ÅŸi răutate... în care răsplata adevărată pentru credinţă ÅŸi răbdare o poate da numai Dumnezeu. În anii aceia, când a lucrat la Iov nu avea de unde să ÅŸtie că au existat ÅŸi alte încercări de transpunere în versuri a CărÅ£ii Iov. Încurajat de această realizare (manuscris dactilografiat) ÅŸi însufleÅ£it de credinţă, încearcă - după mult studiu ÅŸi documentare – să transpună în versuri, în manieră proprie, câÅ£iva psalmi ai lui David. Era o încercare temerară. Citind atunci acei psalmi, mi-am dat seama că era ceva nou. Cunoscându-i râvna către cele sfinte ÅŸi credinÅ£a, dar mai ales evlavia ÅŸi respectul faţă de textul Sfintei Scripturi, l-am îndemnat să persevereze ÅŸi să versifice întreaga Psaltire, având atâtea modele ilustre ale înaintaÅŸilor. Încurajat ÅŸi de soÅ£ia sa Agripina, la insistenÅ£e ÅŸi îndrumări repetate, părintele Constantin a reuÅŸit, în decurs de trei ani, 1986-1989, să transpună în versuri întreaga Psaltire. Manuscrisul a fost dactilografiat cu grijă în 1989, dar n-a fost posibil să vadă lumina tiparului decât după trecerea la cele veÅŸnice a autorului. În 1993 Psaltirea în versuri se publică în trei numere consecutive în revista Mitropoliei Moldovei, Teologie ÅŸi Viaţă, iar în 1995 apare în volum separat, Te-oi iubi de-a pururi, Doamne, la Editura Trinitas din IaÅŸi. Autorul ÅŸi-ar fi dorit să apară aÅŸa cum a conceput-o el, având la început Cuvânt înainte, iar la sfârÅŸit note ÅŸi comentarii culese cu trudă din atâtea izvoare, pe care le citează cu acribie ÅŸi în Bibliografie. El voia ca cititorul să înÅ£eleagă, să priceapă sensurile adânci ÅŸi adevărate ale fiecărui psalm. AÅŸa cum el s-a străduit ca nici un verset ÅŸi nici un cuvânt din textul original al psalmilor să nu lipsească din versiunea Psaltirii sale, tot aÅŸa a dorit ca acel Cuvânt înainte ÅŸi notele la psalmi să completeze în chip fericit textul transpus în versuri. Nu trebuie să fii neapărat expert pentru a observa valoarea poemului Dreptul Iov sau Drama unui om în suferinţă ÅŸi mai cu seamă a Psaltirii în versuri. El nu a dorit să concureze cu nimeni. Åži-a urmat cu multă răbdare drumul său, desigur pe o cale desÅ£elenită de înaintaÅŸi, ferindu-se cu multă grijă de orice imitaÅ£ie ÅŸi căutând să nu se îndepărteze de textul biblic în spiritul ÅŸi litera lui. Nu a avut ÅŸansa de a se bucura de aprecieri critice. Åži totuÅŸi, un confrate din generaÅ£ia sa, a mărturisit că în Psaltire ÅŸi în celelalte scrieri ale sale, preotul Constantin C. Popescu-IaÅŸi a înscris pagini „de cinste în istoria strădaniilor cărturăreÅŸti ale neamului nostru”, acestea „având aroma textelor vechi româneÅŸti, dar în acelaÅŸi timp ÅŸi sonoritatea limbii literare moderne”. Până acum, după mai bine de 16-17 ani, critica literară nu s-a pronunÅ£at în nici un fel, iar apariÅ£ia acestei Psaltiri în versuri a trecut neobservată, în timp ce alte Psaltiri versificate s-au bucurat de o largă mediatizare. Citind cu atenÅ£ie textul unora din psalmi, din acele Psaltiri, se poate vedea clar că autorii lor s-au îndepărtat uneori mult de textul biblic, alteori au interpretat în mod eronat sensul original, folosind o traducere liberă a textului, ori distorsionând înÅ£elesul, din ignoranţă. Acestea sunt, desigur, greÅŸeli grave, care ar trebui îndreptate, dar cine să o facă! Îndrăznesc să afirm că versiunea de faţă a Psaltirii este cea mai elaborată ÅŸi cea mai fidelă textului biblic, având un echilibru perfect între „aroma” limbii române vechi ÅŸi a celei moderne, păstrând, în acelaÅŸi timp, cel mai autentic spirit al evlaviei creÅŸtine. Este evident că autorul ei a fost călăuzit nu doar de „criterii estetice”, ci mai ales de dorinÅ£a de a păstra nealterat fiorul credinÅ£ei ÅŸi al rugăciunii, găsind în psalmi exprimarea cea mai adecvată a celor mai profunde ÅŸi intime sentimente omeneÅŸti. Se remarcă îndeosebi claritatea ÅŸi conciziunea versurilor, multe dintre ele devenind proverbe ÅŸi cugetări pline de înÅ£elepciune, adevărate sentinÅ£e morale. Iată câteva versuri memorabile: Pe cel plin de răutate, răutatea îl doboară, Iar pe drept cine-l urăşte, plata nu-i va fi uÅŸoară! (ps. 33, v. 21) Cât de bine ÅŸi frumos ÅŸi ce mare fericire, E ca fraÅ£ii, toÅ£i câÅ£i sunt, să trăiască în unire! (ps. 132, v. 1) Se preface-n sărătură Å£ara cea mai roditoare, Din pricina răutăţii ce poporul ei o are. (ps. 106, v. 34) Desigur, în timp, după mulÅ£i ani, se va putea face o comparaÅ£ie corectă între aceste versiuni ale Psaltirii, fiind aÅŸezate fiecare la locul pe care îl merită cu adevărat. Precizăm însă că este o mare diferenţă între felul în care înÅ£elege rugăciunea un preot, un teolog sau un poet fără pregătire temeinică ÅŸi fără trăirea credinÅ£ei. Traducerea psalmilor nu poate fi un simplu exerciÅ£iu de prozodie, de încercare poetică, oricât de talentat ar fi poetul respectiv. Fără fiorul credinÅ£ei ÅŸi fără evlavie adevărată versurile nu vor suna niciodată a rugăciune. Poate fi doar poezie „ce din coadă o să sune”. Chiar transpuÅŸi în versuri, psalmii trebuie să rămână rugăciune, dialog cu Dumnezeu, înfiorare în faÅ£a Creatorului lumii, smerită recunoaÅŸtere a stării de păcătoÅŸenie a omului aflat mereu între credinţă ÅŸi îndoială, între nădejde ÅŸi neascultare, între iubire ÅŸi împietrirea inimii, între bucurie ÅŸi durere, între păcat ÅŸi răsplătirea după dreptate, între pocăinţă ÅŸi iertare, între viaţă ÅŸi moarte, între mântuire ÅŸi suferinţă veÅŸnică. Preotul Constantin C. Popescu-IaÅŸi, prin Psaltirea în versuri, adaugă o nouă nestemată la ÅŸirul de Psaltiri versificate în limba română. În singurătatea suferinÅ£ei sale, el a încercat prin rugăciune să construiască o scară către Dumnezeu. Psalmii s-au dovedit a fi proba de foc a credinÅ£ei ÅŸi a răbdării sale, el mergând pe cale proprie, desprinzându-se de modele, de tot ce a putut el cunoaÅŸte din ostenelile înaintaÅŸilor. De aceea, Psaltirea sa în versuri rămâne opera de căpetenie a vieÅ£ii sale. Trebuie să amintim că, după 1990, el a încercat versificarea unei alte cărÅ£i din Biblie, Cântarea Cântărilor. A reuÅŸit să ducă la bun sfârÅŸit încercarea, dar nu a mai avut răgazul s-o definitiveze. Adăugase ÅŸi la această versificare note explicative. Pe baza unor texte sapienÅ£iale din Sfânta Scriptură, scrie Cugetări religioase ÅŸi morale sub formă de catrene. Erau destinate a se citi elevilor la lecÅ£iile de religie în ÅŸcoală. Toate acestea au rămas în manuscris. În anul 1990 adună în volum poeziile sale religioase ÅŸi laice pe care le scrisese de-a lungul întregii sale vieÅ£i sub titlul Flori de gând, iar în 1991 scrie poemul lirico-didactic Tatăl nostru explicat poetic, dedicat elevilor ca o completare la catehismul ortodox. Tatăl nostru explicat poetic a apărut la Editura Helios din IaÅŸi, în 1994 ÅŸi în 1999 în Cartea Iov. Volumul de poezii Flori de gând apare tot la Editura Helios, IaÅŸi, în 1998, unde sunt incluse ÅŸi fragmente din Cântarea cântărilor ÅŸi catrene din Cugetări religioase ÅŸi morale. Dreptul Iov sau Drama unui om în suferinţă s-a publicat în 1999 în câteva mii de exemplare la Editura Lumină din lumină, BucureÅŸti, cu note, comentarii ÅŸi bibliografie care s-au epuizat în scurt timp. Dacă n-ar fi existat perseverenÅ£a ÅŸi stăruinÅ£ele soÅ£iei sale Agripina, scrierile părintelui Constantin poate n-ar fi ajuns să fie tipărite niciodată. Ea a dorit ca toată munca de o viaţă a soÅ£ului ei să vadă lumina tiparului, pentru ca florile gândului său să rodească în suflete bucurie duhovnicească, pace ÅŸi bună înÅ£elegere între oameni. Preotul Constantin C. Popescu-IaÅŸi a încetat din viaţă în ziua de 25 februarie 1992, la vârsta de 79 de ani, după o grea suferinţă. A fost înmormântat la o margine de alee în cimitirul Eternitatea din IaÅŸi. A plecat pe calea veÅŸniciei cu mâhnirea în suflet că niciuna din cărÅ£ile sale nu au putut vedea lumina tiparului cât timp el mai era în viaţă. Ultimii ani i-a trăit numai cu acel ideal de viaţă creÅŸtină în care credinÅ£a, rugăciunea ÅŸi iubirea de Dumnezeu s-au împletit permanent cu smerenia, răbdarea ÅŸi jertfa de sine. A trăit cum a scris, cu sinceritate ÅŸi modestie, dovedind o deplină concordanţă între cuvânt ÅŸi faptă, cu dorinÅ£a ca scrierile sale să reprezinte o punte între generaÅ£ii. Mesajul său rămâne senin ÅŸi luminos, adresându-se inimilor curate ÅŸi sincere, care caută alinarea suferinÅ£elor în credinţă ÅŸi rugăciune. Åži sunt aÅŸa de multe necazuri ÅŸi nenorociri în lumea în care trăim astăzi. El a putut străbate cu lumina credinÅ£ei într-o perioadă zbuciumată, reuÅŸind să rămână încrezător ÅŸi neclintit în convingerile sale. De aceea, viaÅ£a, ca ÅŸi opera sa, rămân exemplare, ca expresie a unei conÅŸtiinÅ£e creÅŸtine demne de urmat, pentru cei care iubesc viaÅ£a curată, familia, adevărul, munca, bunătatea, omenia ÅŸi dreptatea. Fie ca această Psaltire în versuri să aducă lumină, bucurie ÅŸi liniÅŸte în sufletele bunilor creÅŸtini, care vor găsi în ea rugăciune, întărire ÅŸi mântuire. Pr. Mihai Manolică