EDITORIAL – POSTUL BATE LA UȘĂ, SĂ-I DESCHIDEM! Păresimile au venit însoţite de schimbarea regimului de viaţă al creştinilor. Zicea, cu îndreptăţire, un călugăr din Sfântul Munte Athos: postul este, mai întâi de orice, să flămânzim după Dumnezeu! Da, aşa este, foamea neostoită după prezenţa lui Dumnezeu, pe care o au unii dintre semenii noştri, ar trebui să ne pună pe gânduri. De aceea, odată cu înfrânarea din post, facem o reverenţă Creatorului, urmând cu adevărat porunca din rai pe care El le‑a dat‑o primilor oameni: din toate puteţi mânca, numai din roadele acestui pom să nu gustaţi… Acolo, în Eden, oamenii au postit pentru prima oară, adică s‑au abţinut de la anumite lucruri, dar asta numai o vreme. După ce au gustat din fructul oprit, care era foarte frumos la înfăţişare, ei au suferit căderea, care le‑a schimbat cu totul… înfăţişarea. Au avut poftă să guste un măr frumos, însă ei s‑au urâţit pe loc. Au vrut să afle, să cunoască tainele dumnezeieşti şi au primit moartea, adică exact ceea ce nu a făcut Dumnezeu pentru ei! Nu numai că nu au cunoscut taine nemărginite, dar şi‑au aflat ra‑ pid propriile limite. Nu numai că nu s‑au săturat, dar chiar au flămânzit – urmând să‑şi agonisească traiul în sudoarea frunţii, în lipsuri şi boli. Mă întreb adesea dacă nu cumva munca fizică grea, munca brută, nu este chiar blestemul pe care îl ducem în spate odată cu izgonirea din rai? Omul era o fiinţă contemplați‑vă, nu una lucrativă, cel puţin asta cred că a vrut Dumnezeu de la noi. Poate că de aceea se consideră un păcat alergătura în exces după cele ale lumii ăsteia, grija de multe – aşa cum o numesc duhovnicii. Întorcându‑ne la tema postului, prin această înfrânare mul‑ tiplă, de la cele culinare la cele materiale, în general, recuperăm câte ceva din starea paradisiacă de odinioară… Haideţi, aşadar, să refacem atmosfera edenică prin cumpătare şi contemplare. Sun‑ tem fiii lui Dumnezeu, nu uitaţi asta nici o clipă!