Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri Ediția a III-a, revăzută și adăugită; Desen coperta I: Atanase Demian Volum distins cu Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca (18-22 aprilie 2018) Această carte a ajuns la ediția a treia, deoarece, deși a fost scrisă în 2002, mesajul său rămâne actual. Reașezarea istoriei noastre s-a dovedit o întreprindere utilă și necesară, dar calea de „demitizare” pe care au pornit unii autori – între care și profesorul Lucian Boia –, susținuți mediatic la cel mai înalt nivel, a ajuns să fie distructivă pentru adevărul istoric și pentru conștiința publică românească. Recidivând, istoricul menționat a pus, în anii din urmă, sub semnul întrebării chiar legitimitatea Marii Uniri de la 1918, relativizând dorința românilor transilvani de a veni spre Țară. Faptul acesta era menit, în atmosfera Centenarului, să creeze marasm și incertitudine, inducând neîncrederea totală în forța de regenerare a românilor. Din fericire, publicul educat și erudit nu poate fi înșelat, iar această carte aduce argumentele necesare înțelegerii actului Marii Uniri ca o încununare firească a dezvoltării poporului român până la stadiul făuririi statului său național. Românii nu au fost în istorie un popor malefic și nici unul angelic, ci o comunitate etnică obișnuită, cu particularitățile sale de „enclavă latină la porțile Orientului”. Această „insulă de latinitate într-o mare slavă” a fost câteodată capabilă să unească Apusul catolic și protestant cu Răsăritul bizantin, dând adevărata măsură a continentului european, care, de multe secole, își bazează identitatea pe clasicismul greco-latin și pe creștinism. În concertul națiunilor europene, românii au avut rolul lor, nici mai bun și nici mai rău decât al altor entități similare, dar au reușit la 1918 să-și concentreze energiile, creând statul național unitar, fapt pentru care făurarii României merită cunoașterea, prețuirea și recunoștința noastră. Pentru a înțelege corect acest rol, ca și rostul marilor acte din 1918, istoricul este obligat să caute și să descopere adevărul omenește posibil. * * * Ioan-Aurel Pop este un istoric român și profesor universitar. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus şi Institutul Cultural Român din New York (SUA), precum și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din martie 2012, este rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. Membru în diverse academii și organizații științifice naționale și internaționale, visiting professor al unor universităţi din SUA, Franţa şi Italia, acad. prof. Ioan-Aurel Pop este, de asemenea, autor a peste șaptezeci (70) de cărți, tratate și manuale, și a peste cinci sute (500) de studii și articole, publicate la edituri de prestigiu și în periodice din peste 20 de țări din Europa, America și Asia. Temele predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale și moderne timpurii: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno-maghiare, paleografia latină și limba latină ca limbă a izvoarelor.