În Cuvântul înainte, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel precizează: „În poporul român, Sfinții sunt cea mai mare podoabă a Bisericii, cea mai frumoasă lucrare a Duhului Sfânt. Noi pomenim pe toți Sfinții români, cunoscuți și necunoscuți. Cei cunoscuți sunt peste o sută, iar Biserica noastră, în diferite etape, începând cu anul 1950 și continuând după eliberarea de sub stăpânirea comunistă atee, în anul 1992 și anii următori, a trecut în rândul Sfinților din calendar o mulțime de oameni bineplăcuți lui Dumnezeu. Astfel, în 1992, s-a hotărât să fie și o Duminică a Sfinților Români prin care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru faptul că Duhul Sfânt a făcut să rodească Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în neamul românesc. Sfinții români: ierarhi, mucenici, monahi și voievozi, în timpuri diferite și în moduri diferite, au iubit și au mărturisit pe Hristos-Domnul și au slujit Biserica Sa din poporul român cu credință puternică și convingerea profundă că „Hristos este Același ieri, astăzi și în veci” (Evrei 13,8). Sărbătorile Sfinților români, cinstirea moaștelor și a icoanelor lor, pelerinajele la locurile unde au trăit ei în nevoință și post, în rugăciune și fapte bune, aduc mare bucurie credincioșilor. Bucuria aceasta sfântă și negrăită pe care o primesc credincioșii din legătura lor vie cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui plini de har îi ajută să treacă prin nevoințe și suferințe, prin ispite și necazuri, prin prigoană și lipsuri, și chiar să înfrunte martiriul. De aceea, creștinii își cinstesc sfinții cu cântări de laudă. Biserica a alcătuit texte pentru slujbele acestor Sfinți, texte înveșmântate în monodia muzicii tradiționale psaltice de diferiți compozitori, de-a lungul timpului. Cântarea bisericească constituie un element indispensabil cultului divin, între cultul divin și cântarea bisericească existând o legătură indisolubilă, fapt pentru care aproape toate slujbele din biserică se oficiază prin intermediul sau cu ajutorul cântării bisericești. Anul acesta se împlinesc chiar 300 de ani de la scrierea celui mai vechi manuscris psaltic românesc (1713) de către protopsaltul Mitropoliei Țării Românești, ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei, cel care a început procesul de „românire” a cântărilor tradiționale bizantine, cu binecuvântarea Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, în vremea Domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. De cercetarea și punerea în valoare a operei marelui protopsalt Filothei s-a ocupat chiar alcătuitorul prezentei lucrări, Preacuviosul Arhidiacon prof. univ. dr. Sebastian-Barbu Bucur, membru în subcomisia sinodală de muzică psaltică și liniară, înființată la inițiativa Noastră prin hotărârea Sfântului Sinod din 25 februarie 2009. Volumele de față cuprind slujbele celor mai mulți dintre Sfinții români, așezate pe dublă notație muzicală, fiind necesare săvârșirii după rânduială a Vecerniei, Utreniei și Acatistului în zilele de prăznuire a fiecăruia dintre aceștia. Selecționată și creată în conformitate cu tezaurul de muzică de tradiție bizantină din țara noastră, întreaga suită de cântări din aceste volume poartă pecetea talentului și a experienței autorului, unite cu o adâncă evlavie, asemenea creațiilor marilor înaintași în psaltichia românească: Filothei sin Agăi Jipei, Macarie Ieromonahul, Anton Pann, I. Popescu-Pasărea ș.a. Binecuvântăm aceste sfinte strădanii, urându-i Părintelui Sebastian-Barbu Bucur să aducă la lumina tiparului și alte asemenea compoziții, spre slava Preasfintei Treimi și spre bucuria Bisericii noastre”.