Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului (numită în popor și Vovidenia) amintește fap­tul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos. întâi, pentru că acest fapt, atunci când s-a petrecut, s-a împlinit într-un chip minunat și, al doilea, el cerea o pregătire pentru taina nașterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu, care avea să se săvâr­șească prin mijlocirea Născă­toarei de Dumnezeu. Tradiția Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la templul Legii vechi și dăruită Domnului: Ana, cea pururea pomenită, soția lui Ioachim, care mai toată viața ei a fost stearpă, adică nu a putut naște copii, luând îndemn din cele ce s-au petrecut cu cealaltă Ana, care era și ea stearpă, mama Prorocului Samuel, se ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu, Stăpânul firii, să le dăruiască lor un copil, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui și închina lui Dumnezeu. Și așa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut începutul mântuirii neamului omenesc, pe pururea Fecioara Maria. Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o părinții ei și au adus-o la templu și, adunând ceată de fecioare, au întâmpinat-o cu făclii aprinse, însoțind-o până la treptele templului și au încredințat-o preoților. Deci, luând-o arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale templului, în Sfânta Sfintelor, unde, o dată pe an, intra numai singur arhiereul. Și aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintru ea, spre mântuirea lumii. Că, de vreme ce chivotul Legii vechi nu mai era acolo de la robia babilonică, se cuvenea a sta acolo Preacurata Maria, care avea să fie chivotul cel însuflețit și adevărat al sfințeniei și care avea să poarte nu tablele umbrei Legii, ci pe însuși Dătătorul Legii. nu mana care hrănea trupește, ci chiar pe Pâinea vieții, Care S-a coborât din cer spre viața lumii, adică pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Și a rămas Fecioara la templu, ducând sfântă viețuire. Erau la templul din Ierusalim trei rânduri de chilii, în care locuiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare și văduve închinate Domnului, precum și slujitori ai templului. În acest loc de bună creștere, Sfânta Fecioară, necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii și îndeosebi rugăciunea. Dar cu cât creștea cu vârsta, cu atât creștea și cu harul și se ruga mult în Sfânta Sfintelor, încât după drep­tate se spunea că mai mult locuia acolo. În fiecare zi se ruga de dimineață până la ceasul al trei­lea, apoi până la ceasul al nouă­lea se ostenea cu lucrul de mână, iar de la al nouălea ceas se ruga iarăși până târziu în noapte. Și în fiecare seară Arhanghelul Gavriil, arătându-i-se împreună cu alți îngeri, îi aducea hrană cerească, iar hrana primită de ea de la preoți o dădea săracilor. Din vreme în vreme, Sfinții ei Părinți, Ioachim și Ana o cercetau, dar după șapte ani ei au trecut la cele veșnice. Preacurata a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când arhiereul a socotit să o căsătorească. Atunci Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului și preoți­lor că ea, încă din leagăn, este făgăduită lui Dumnezeu și că ea însăși a ales o viață de feciorie neîntreruptă. Drept aceea, a fost logodită cu dreptul Iosif, atunci în vârstă de aproape 80 de ani, ca, sub acest chip, să se păzească ea curată în lume. și astfel, Iosif logodnicul a luat-o în casa lui din Nazaret. Se spune că arhiereul i-a încredințat Fecioarei ca ultimă îndatorire la plecarea de la templu să participe la țeserea unei noi catapetesme pentru Sfânta Sfintelor, pe care Preacurata a lucrat-o cu sârguință. Această catapeteasmă avea să se rupă în vremea Pătimirii Domnului pe Cruce. Astfel, neîntinata Maria a fost pregătită să devină Maica Fiului lui Dumnezeu, viețuind în chip cu totul virtuos și asemenea îngerilor, ca un vas al sfințeniei. Acest praznic, sărbătorit în fie­care an la 21 noiembrie, ne amintește, astfel, despre virtuțile Maicii Domnului, despre fecioria ei închinată Mirelui ceresc, des­pre viața ei de rugăciune și des­pre însemnătatea sfințitoare a bisericii.