Cuvântul – puntea dintre inimi

Rostite și scrise cu har, predicile părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru punctează momente foarte concrete din viața celor cu care viața lui s-a intersectat și se intersectează. Determinate de împrejurări foarte diverse, de Sfinte Taine și ierurgii, ele indică faptul că participarea la viața celuilalt, rugăciunea rostită împreună cu semenul nostru ne adună în reculegere, având în căușul sufletului bucuria sau lacrima, și că ne determină să trăim experiența și concretul existenței celuilalt, care își începe viața, se bucură de ea în diferite momente, ori iese din viață pentru a intra în eternitatea de dincolo de timp.

A trăi, în numele lui Dumnezeu, bucuria ori durerea cuiva reprezintă întemeierea ori întărirea comuniunii cu acesta, a fi cu el și nu doar lângă el, înseamnă luminarea sau întristarea ființei prin participare, dar mai ales prin părtășie: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng!” (Romani 12, 15) Și tocmai aceasta este esența cuvântărilor care pot fi lecturate în volumul de față: autorul pune suflet în cuvânt, fiindcă suflet așează în cei pe care îi întâlnește, aducându-le Cerul mai aproape.

Ocazionate de botez, cununie, înmormântare ori parastas, de tunderea în monahism sau de diferite aniversări și evenimente, textele primesc încărcătură deosebită tocmai datorită unicității momentului care le-a cauzat, irepetabilității, aspectului apropiat și familiar în care au fost rostite. Mai ales acest duh și aceste stări: familiaritatea, apropierea, dragostea față de om, grija oarecum protectoare față de auditoriu, străbat cuvântările părintelui Dumitru, exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Și poate tocmai viața petrecută de el în mânăstire și coordonarea din dragoste și cu dragoste a viețuitorilor acestor cetăți ale cerului așezate pe pământ, poate tocmai comuniunea întărită prin rugăciune este cheia tainică a participării, a părtășiei, a acelui a fi cu, aspect care se detașează din conținutul cuvântărilor.

Acestea sunt atitudini care reies luminos din predicile de față. Iar duhul care face vii aceste texte se cuprinde plenar în conceptul de familie. Autorul așa se și exprimă, adesea: „Suntem o familie mare și numeroasă”, „formăm toţi laolaltă trupul Domnului nostru Iisus Hristos”, căci suntem „părtaşi la bucurii şi la necazuri, la împliniri şi la încercări”.

Familiaritatea care reiese din predicile părintelui exarh se exprimă în bucurie ori în tristețe, în cunoașterea în persoană a celor despre care vorbește, se remarcă din detaliile pe care le cunoaște despre cei la care se referă, din îndrumările și sfaturile pe care le oferă, din mângâierea sufletelor încercate. A face parte din familie înseamnă, în primul rând, să dăruiești și să te dăruiești. Acesta și este miezul textelor publicate în volumul de față: autorul lor transmite cititorilor – firesc și simplu, familiar, așa cum a așezat inițial în sufletul ascultătorilor – căldura sufletească autentică, ceva din ființa sa, din sufletul său.

De aceea, subiectele abordate sunt nu doar foarte variate, ci luminoase, pline de speranță, deschid un orizont al așteptării pline de încredere, mesajul lor este unul pozitiv, încărcat mai ales de dragoste creștinească, de o anumită căldură spirituală care îl apropie pe autor de destinatar. Aceste caracteristici sunt posibile deoarece părintele Dumitru Cobzaru își cunoaște bine și, câteodată, chiar foarte bine destinatarii, căci – în cea mai mare parte – aceștia îi sunt fii duhovnicești, au sufletul cercetat, fac parte din „familie”.

Așa, predicatorul nu mai este un străin care dorește să se facă cunoscut, el nu construiește în necunoștință de cauză, grăbit, ex abrupto, o punte spre auditoriu; datorită sufletului său rostit prin cuvinte, el este puntea însăși!

Pr. prof. Ștefan Iloaie