Deprinderi de viata crestina

Îndemn la o viaţă creştină
Creat de Dumnezeu, omul a fost din început chemat la o viață de comuniune și conlucrare cu Ziditorul său. Această menire nobilă, cerească a fost îngreuiată de căderea protopărinților noștri, omenirea trecând prin perioade grele de depărtare, înstrăinare și chiar despărțire de Dumnezeu. De aceea, istoria omenirii în sens religios este istoria nevoinței omului pentru mântuirea sa, revenirea la starea cea dintâi – a omului lui Dumnezeu pe acest pământ, apt de a se întoarce la Tatăl său, în patria lui cerească. „De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne întoarcem. Fericit cine se întoarce și ajunge Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.”  Pentru a nu rătăci cărarea și a ajunge Acasă, în Împărăția Tatălui nostru ceresc, suntem chemați de Evanghelia lui Hristos la o viață moral-duhovniceas-
că plăcută Domnului. Numai așa putem redobândi haina cerească de lumină a fiilor pentru sufletul nostru, haină fără de care nu putem intra în Împărăția Cerurilor cea pregătită nouă. Ca să îndeplinim cele propovăduite de Iisus Hristos în Evanghelia Sa, trebuie să devenim creștini nu doar cu numele, ci cu întreaga noastră viață – să practicăm creștinismul, formându-ne aptitudini, priceperi, obișnuințe moral-duhovnicești corespunzătoare învățăturii creștine, adică să ne formăm anumite deprinderi de viață, prin care să adeverim creștinătatea noastră. Cartea pe care o prezentăm spre lectură cititorului reprezintă, prin conținutul său, îndemnul la un mod de viață creștin. Ca acest îndemn să fie mai convingător, vă propunem spre cercetare cuvântul de învăţătură, rostit de Mitropolitul Antonie al Surojului, la Duminica a 14-a după Rusalii: Pilda nunții fiului de împărat. Prin cuvântul său, Sfântul Antonie cheamă toți creștinii la o cugetare profundă despre lucrarea mântuirii, pe care trebuie s-o facem ca să ne putem întoarce la Dumnezeu și să fim primiți drept fii ai Săi: „Toți suntem chemați de Dumnezeu la viața veșnică, să intrăm în această minunată taină a iubirii pe care o reprezintă în sine Împărăția lui Dumnezeu. Suntem chemați să fim fii ai lui Dumnezeu, înrudiți Lui, și mai mult decât atât – ni s-a dat să-L vedem pe Hristos, Care s-a făcut om de dragul nostru, să-L vedem frate după umanitate și Dumnezeu după natura Lui. Iar prin Hristos – să-L vedem în Dumnezeu pe Tatăl nos-
tru și să ne facem «părtași dumnezeirii», după cuvântul minunat spus de Apostolul Pavel. Pilda nunții fiului de împărat din Evanghelie 2
ne avertizează că nu toți cei chemați vor intra în slava lui Dumnezeu. Oare nu suntem și noi asemenea celor din această pildă? Oare nu zicem noi lui Dumnezeu:
«Doamne am alte treburi, mi-am cumpărat o parcelă de pământ, acum este a mea și trebuie s-o prelucrez (sunt angajat în ceva, trebuie să plec undeva etc.)» și
astfel pierdem libertatea de a merge la Dumnezeu. Noi ne lipim de lucrurile pământești, lumești și nu ne
putem rupe de ele. Cineva dintre noi, cei chemați la sărbătoare, zice Domnului: «Acum am treabă, o să-mi aduc aminte de Tine, Doamne, după… Mă voi ruga Ție altă dată, mai târziu, acum sunt ocupat, trebuie să fac ceva, să zidesc, să mă manifest…» Trec anii și niciodată nu vine