Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri duhovniceşti.
***
Am întâlnit monahi care şi‑au petrecut viaţa în chinovie cu desăvârşită ascultare şi tăierea voii. Unii în douăzeci, alţii în treizeci, alţii în patruzeci sau cincizeci şi șaizeci de ani au cucerit culmile nepătimirii, s‑au ridicat pe cea mai înaltă treaptă a dragostei şi a nerăutăţii, făcându‑se asemenea îngerilor.
Unii au ajuns la o adâncă smerită cugetare şi blândeţe, dar toţi câţi au atins ne­pătimirea au primit darul lacrimilor, fără să mai poată niciodată să se stăpânească a nu plânge. Plâng fie pentru păcatele lor, fie pentru cele ale fraţilor sau, îndeobște, pentru lume, ca Domnul să ierte păcatele tuturor oamenilor. Alţii au primit darul lacrimilor celor aducătoare de bucurie şi simt marea milă şi bunătate ale lui Dumnezeu față de neamul omenesc. Lăcrimează, de asemenea, pentru că i‑a învrednicit Dumnezeu să se îndepărteze de această lume deşartă şi plină de griji şi să ajungă la limanul cel liniştit al vieţii monahale. Alții au primit darul prorociei, al descoperirilor şi al vederilor duhovnicești, iar alţii – harisma răpirii minţii către Dumnezeu. Aceste harisme ei le descoperă numai duhovnicilor, care au au darul deosebirii adevărului de rătăcire. 
monahul Partenie

Lumea asta întreagă, dacă se mai poate ține, e pentru că se sprijină pe rugăciunile Muntelui Sfânt. Pe când lumea stă la adâncul nopții culcată în moliciunea patului, în dulceața somnului, și furii și răii și tâlharii blestemățesc, și desfrânații se îndulcesc din poftele spurcate, Muntele stă treaz și se închină și bate mătănii: cu oftări.
Pentru mine, pentru neamul meu, cred că e mai rodnică cunoașterea Athosului decât a oricărui loc din Apus.
ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor