Lumea nu cunoaÅŸte nimic mai nobil decât chemarea de a fi creÅŸtin. Dar cu cat scopul este mai înalt, cu atât realizarea lui este mai anevoiasa.ContemplaÅ£i minunatul tablou pe care ni-l dezvăluie Dumnezeu în creaÅ£ia cosmosului ÅŸi în plăsmuirea omului după chipul ÅŸi asemănarea Sa. Ceea ce căutăm noi nu se limitează la efemera viaÅ£a cotidiana, ci sa fim cu Dumnezeu ÅŸi sa dobândim în noi viaÅ£a în toată amploarea ei, cosmica ÅŸi divina. În viziunea noastră spirituala, trebuie sa unim fiinÅ£a cosmica ÅŸi FiinÅ£a divina, creatul ÅŸi Necreatul. La început era Cuvântul. Fara El nimic nu exista din ceea ce este. In fiecare zi, siântâm în trupul nostru experienta chinuitoare a vieÅ£ii mizerabile. Cu toate acestea, suntem creaÅ£i după chipul lui Hristos, al Absolutului. Întrebarea, misterul vieÅ£ii noastre il constituie trecerea de la relativ la Absolut. Daca fiinÅ£a umana a fost creata de Dumnezeu, ea nu trebuie sa moara. Dumnezeu a creat viaÅ£a cu Hristos – Dumnezeu, nemurirea, veÅŸnicia. După revelaÅ£ie, veÅŸnicia lui Dumnezeu ne poate fi împărtăşită. Pentru a imprima o miÅŸcare perpetua trupului nostru, aplecat spre nepăsare, trebuie sa nădăjduim în Dumnezeu ca Persoana, adică la ceea ce este desăvârÅŸit. Cum sa ne mântuim? Cum sa ne curăţim trupul? Cum sa ne eliberam de robia păcatului ÅŸi de puterea morÅ£ii? Aceasta trebuie sa fie preocuparea noastră de fiecare clipa, mereu mai accentuata, mai vie. ViaÅ£a este atât de scurta ÅŸi scopul atât de înalt, dar atât de îndepărtat. Pentru Biserica Ortodoxa, mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea Trebuie sa învăţăm sa trăim prin viaÅ£a veÅŸnică a lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi. Ce înseamnă îndumnezeirea omului? Înseamnă sa trăim aÅŸa cum a trăit . Domnul, sa dobândim gândurile ÅŸi sentimentele lui Hristos, mai ales în ultimele momente ale vieÅ£ii Sale pământeÅŸti. După căderea în păcat, sufletul omului a devenit campul de lupta intre Dumnezeu ÅŸi diavol. Sămânţă pe care Satana a aruncat-o în inima ÅŸi mintea lui Adam – ideea de a deveni dumnezeu fara Dumnezeu – s-a înrădăcinat atât de adânc în fiinÅ£a noastră, încât ne aflam neîncetat în robia păcatului.Chiar de la naÅŸtere, devenim moÅŸtenitorii lui Adam. Putem sa trăim starea de cădere, care este o îndepărtare dureroasa de la dragostea Tatălui, ca singura realitate a fiinÅ£ei umane. In lume ne scăldam în atmosfera ÅŸi admiraÅ£ia păcatului. Trăim cu uÅŸurinţă ÅŸi foarte adesea, ne ruÅŸinăm sa ne mărturisim credinÅ£a, sa spunem ca suntem creÅŸtini. Sa nu aveÅ£i prea multa încredere în educaÅ£ia aleasa pe care ati primit-o în lume. CivilizaÅ£ia în care trăim este o cultuta a căderii. După doua războaie mondiale – ÅŸi războaiele sunt, prin excelenta, consecinÅ£a păcatului – lumea contemporana a pierdut harul Sfântului Duh. Or, nu putem înÅ£elege divinitatea lui Hristos fara Sfântul Duh. A crede ca Acest Om, Care este cu adevărat Om, este Creatorul cosmosului, ne depăşeÅŸte. A crede ca ÎnsuÅŸi Dumnezeu S-a întrupat, ca ne-a chemat sa fim cu El în veÅŸnicie, iată ceea ce lipseÅŸte multor oameni de azi, mai ales printre cei de ÅŸtiinţă. Ce este mântuirea? Moartea trupului nostru, este ea condiÅ£ia trecerii în Împărăţia lui Hristos? Cum putem sa întărim în noi voinÅ£a de a trai după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh? Un singur lucru este important: sa păstrăm intensitatea rugăciunii ÅŸi a pocăinÅ£ei. Atunci moartea nu va fi o piedica, ci o trecere spre Împărăţia pentru care vom fi pregătiÅ£i prin Împărtăşirea cu Trupul ÅŸi Sângele lui Hristos, prin rugăciune ÅŸi chemarea numelui Sau: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi ÅŸi lumea Ta. AÅŸtept învierea morÅ£ilor ÅŸi viaÅ£a veacului ce va sa fie”. Ce semnifica aceasta ultima fraza din Simbolul de credinţă? Nu putem accepta ideea veÅŸniciei decât daca aceasta pătrunde deja în viaÅ£a noastră. Dumnezeu n-a creat moartea. Daca Dumnezeu, cum o spune Hristos, este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac ÅŸi al lui Iacob, înseamnă ca aceÅŸtia nu sunt morÅ£i. Pentru Dumnezeu, toÅ£i sunt vii. Acedia, în sens etimologic, înseamnă „lipsa de grija pentru mântuire”. Întreaga umanitate, cu rare excepÅ£ii, trăieÅŸte în starea de acedie. Oamenii au devenit indiferenÅ£i fata de mântuirea lor. Ei nu căuta viaţă în Dumnezeu, ci se mărginesc la formele de viaţă trupeasca, la nevoile zilnice, la placerile lumii ÅŸi la faptele de rutina. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a creat din nimic, după chipul Absolutului ÅŸi asemănarea Sa. Daca aceasta revelaÅ£ie este adevărată, absenta grijii pentru mântuire nu este altceva decât moartea sufletului.Deznădejdea este pierderea conÅŸtiinÅ£ei ca Dumnezeu doreÅŸte sa nedăruiască viaÅ£a veÅŸnică. Lumea trăieÅŸte în deznădejde. Oamenii s-au dondamnat la moarte ei înÅŸiÅŸi. Trebuie sa luptam „corp la corp” împotriva acediei.