Slavă Ţie, Doamne! Încă ne-am învrednicit să ajungem la sfântul post; încă ni se mai dă timp să ne dezmeticim din beţia vieţii păcătoase, când Domnul este gata să ne primească în braţele părinteşti ale milei Sale. Deja trei săptămâni am strigat în rugăciune către Domnul: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”. Şi iată, a venit această vreme mântuitoare. Ne aflăm în pragul Sfântului şi Marelui Post – al tărâmului pocăinţei noastre şi al milostivirii Domnului faţă de noi, păcătoşii, care ne căim. Să ne apropiem, aşadar, dragii mei, cu îndrăzneală şi să păşim cu dorinţă pe acest tărâm mântuitor. În marile şi mântuitoarele zile ale Postului prin rugăciunile deja alcătuite, prin post, prin taina pocăinţei Mântuitorul – Domnul e gata să ne ridice iar din adâncul păcatului şi să ne facă făpturi noi. Iar Sfânta Biserică – maica noastră, ca o educatoare înţeleaptă treptat ne-a pregătit pentru nevoinţa postului prin cântări de umilinţă şi citirea rugăciunilor bisericeşti, prin trecerea noastră de la mâncarea cu carne şi cu peşte la cea cu brânză, iar de la cea cu brânză la cea vegetală, încurajându-ne prin exemple din Evanghelie şi din vieţile sfinţilor. Dragii mei, iată, am intrat şi în Postul Mare, în vremea cea mântuitoare a pregătirii pentru cel mai mare eveniment din istoria omenirii – pentru întâlnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, Care a înviat. Şi iată, a venit această vreme mântuitoare. Ne aflăm în pragul Sfântului şi Marelui Post – al tărâmului pocăinţei noastre şi al milostivirii Domnului faţă de noi, păcătoşii, care ne căim. Să ne apropiem, aşadar, dragii mei, cu îndrăzneală şi să păşim cu dorinţă pe acest tărâm mântuitor. În marile şi mântuitoarele zile ale Postului prin rugăciunile deja alcătuite, prin post, prin taina pocăinţei Mântuitorul – Domnul e gata să ne ridice iar din adâncul păcatului şi să ne facă făpturi noi. Iar Sfânta Biserică – maica noastră, ca o educatoare înţeleaptă treptat ne-a pregătit pentru nevoinţa postului prin cântări de umilinţă şi citirea rugăciunilor bisericeşti, prin trecerea noastră de la mâncarea cu carne şi cu peşte la cea cu brânză, iar de la cea cu brânză la cea vegetală, încurajându-ne prin exemple din Evanghelie şi din vieţile sfinţilor. „Astăzi este primăvară în suflete!” – spune Sfânta Biserică. Şi prima săptămână a Postului Mare întotdeauna este în pragul primăverii, când natura înaintea ochilor întregii omeniri în fiece an printr-un grai tainic repetă învăţătura despre învierea morţilor, zugrăvind-o prin minunea învierii ei, amintind că vremea de iarnă a „morţii” pentru ea a luat sfârşit şi înainte stă învierea vieţii. Şi în subconştientul nostru începe aceeaşi aşteptare a înnoirii sufletului şi bucuria pentru faptul că acest lucru negreşit se va întâmpla. Înviază natura, dar şi noi tot natură suntem şi sufletele noastre îşi aşteaptă primăvara lor – învierea lor. Aşa începe postul – sărbătoarea sufletului.