Această carte este o meditaţie asupra principalelor mărturii scripturistice şi patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian în purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din mănăstiri şi schituri, această carte se adresează şi cititorilor mireni, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „hrana vieţii fericite este Pâinea ce se coboară din cer”, Hristos, cu Care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim, indiferent de locul şi rostul nostru în lume. De o calitate editorială deosebită, cuprinzând numeroase ilustraţii color, cartea „Hrana vieţii fericite a monahilor”. Fundamente biblice, patristice şi canonice despre alimentaţia vegetariană şi lacto-vegetariană cuprinde şi un capitol cu concluziile cercetărilor din ultimul deceniu din domeniul medical, biologic, alimentar despre impactul cauzat de schimbarea în timp a alimentaţiei omului. „Dumnezeu i-a creat pe primii oameni cu o structură vegetariană, şi nu carnivoră... Trăirea isihastă a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor – unde a beneficiat de o alimentaţie supranaturală, nestricăcioasă – a fost o pildă de urmat pentru toţi monahii în general şi în special pentru anahoreţi” (Arhim. Luca Diaconu). „Acolo [în Rai], nefiind [îngăduită] mâncarea de carne, nici monahii nu se cuvine să mănânce carne”: că nu stă în puterea fiecăruia „[...] să mănânce sau nu, ci în chip desăvârşit se cuvine ca toţi să păzească aceasta (s.n.), aşa cum a aşezat monahilor de Dumnezeu purtătorii Părinţi prin tipicurile bisericeşti [...]”, mai ales prin Sfântul Sava cel Sfinţit, care în Tipicon-ul său „[...] a hotărât ca monahii să nu mănânce deloc carne – aşezământ pe care toţi Sfinţii Părinţi l-au primit şi l-au întărit – aceasta a rămas lege neclintită şi neschimbată a Bisericii. Lege şi rânduială pe care toţi adevăraţii monahi au primit-o pretutindeni cu mare râvnă, în Ierusalim şi în toată Palestina, în Muntele Sinai şi în Muntele Athos, în Constantinopol şi în toată Grecia [...] la georgieni şi la bulgari, mai apoi şi în Rusia, odată cu primirea sfintei credinţe, care se păzeşte şi până astăzi de către toţi, pentru că nicăieri în trapeze carne nu se mănâncă” (Sf. Paisie de la Neamţ, Răspuns despre nemâncarea de carne către părinţii Dorotei si Gerontie). „În Rai nu era vin, nu se tăiau vite şi nici carne nu se mânca”, arată Sfântul Vasile cel Mare. Animalele, „[...] supuse legii firii, se hrăneau cu fructe. Dar, când omul şi-a schimbat felul de viaţă şi a ieşit din hotarele care i-au fost menite, după potop, văzând [Dumnezeu] că oamenii sunt lipsiţi de milă, le-a îngăduit să se bucure de toate: «Mâncaţi toate, precum roadele câmpului.» (Fc. 9, 3). Prin această îngăduinţă, şi celelalte vieţuitoare au primit libertatea de a mânca [orice]. Din acea vreme, leul este mâncător de carne crudă, de atunci vulturii aşteaptă stârvurile”. Deci, „după potop s-a spus: «Mâncaţi de toate ca pe iarba verde» (Fc. 9, 3). Când n-a mai fost nădejde de desăvârşire, s-a îngăduit ca omul să se înfrupte din toate aceste lucruri”.