De foarte multe ori, în literatura teologică idealurile şi dificultăţile familiei creştine au fost abordate doar din perspectivă dogmatică, încât omul contemporan, a cărui privire duhovnicească este obturată de imaginea vacarmului cotidian, s-a simţit adeseori neputincios şi depăşit de inaccesibilitatea tainei. Mărturisirea Bisericii, ieri, azi şi până în veci, rămâne aceeaşi: taina familiei are ca fundament Taina Botezului şi Taina Sfintei Cununii. Dar în taina Bisericii, în general, şi în taina fiecărui om, în particular, se recapitulează şi se actualizează continuu taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu. În acest demers al demonstrării apropierii şi „accesibilităţii“ lui Dumnezeu faţă de noi se află şi pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, care în paginile cărţii „Familia contemporană, între ideal şi criză“ nu face doar o abordare teologică, academică a subiectului familiei creştine din zilele noastre, ci demonstrează o cunoaştere a situaţiei reale a familiei creştine astăzi. Prin urmare, mesajul autorului este unul care se adresează persoanei, acelui „tu“ din faţa paginilor cărţii, şi, depăşind sinteza scolastică, devine o invitaţie la a redescoperi şi a înţelege profunzimea vocaţiei spirituale a familiei în Biserică şi societate. Părintele profesor Ioan Teşu vorbeşte despre nevoia de comunicare şi de dialog, ca „trebuinţă esenţială a fiinţei umane“, despre rugăciune, ca „liant al iubirii curate şi înalte“, despre „iubirea sinceră şi prietenia curată“, ca „acte de înaltă spiritualitate şi religiozitate profundă“. Cartea se încheie cu o „pledoarie pentru viitorul familiei“ Aşa cum ne-a obişnuit deja în numeroasele sale scrieri teologice, autorul foloseşte argumentarea patristică şi filocalică pentru a reliefa că viaţa de familie este o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, este o icoană a iubirii Sfintei Treimi. Dar, trecând de la ideal la profunda criză spirituală a familiei, stare confuză şi fără orizont, autorul abordează din perspective pluridisciplinare (psihologice, pedagogice, sociologice, biologice, medicale) „mecanismele“ iubirii omeneşti: castitatea şi funcţionalitatea ei, sexul premarital, diferite forme de devianţă sau anormalitate sexuală, relaţia dintre parteneri, infidelitatea şi divorţul, exuberanţa stimulilor pornografici, adulterul, prostituţia, avortul, homosexualitatea. În ciuda tuturor acestor atacuri la valoarea şi demnitatea umană care îl individualizează pe om, autorul reuşeşte să pună în lumină dimensiunea comunitară a familiei, care trebuie să devină din ce în ce mai mult o Biserică în miniatură. În acest „laborator al desăvârşirii umane“, „altar de jertfă a egoismului şi loc al dăruirii de sine“, copiii sunt o „binecuvântare cerească şi un dar dumnezeiesc“, iar educaţia copilului este „cea mai înaltă artă“. Cartea se încheie cu o „pledoarie pentru viitorul familiei“, o invitaţie la a conştientiza responsabilitatea pentru mântuirea „casei“, pentru ca familia creştină să fie şi astăzi una dintre formele de mărturie a ceea ce Dumnezeu a făcut şi face pentru om. Printr-un discurs elevat şi un demers argumentativ teologic de substanţă, printr-o viziune integratoare a problematicii familiei în orizontul valorilor umane şi al veşniciei, părintele profesor Ioan Teşu reuşeşte să treacă pe cititor dincolo de obstacolele vieţii, îl îndepărtează cu gândul de la criză şi îl apropie de idealul de vieţuire creştină, cel în Hristos.