Mica prăvilioară cu sinaxarul îndreptat

Aşadar, precum Îngerii şi Sfinţii îl laudă şi-L preaslăvesc neîncetat pe Dumnezeu în ceruri, tot astfel suntem datori şi noi oamenii a-L lăuda şi a-L preaslăvi pe pământ. Omul este cea mai aleasă zidire, coroana tuturor făpturilor ieşite din mâna lui Dumnezeu. El este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, zidire aleasă, înzestrată cu voce cuvântătoare, judecată luminată şi înţelepciune prevăzătoare. Deci, tot omul este dator a urma îngerilor şi Sfinţilor din ceruri, adică; a se ruga, a lăuda, a preaslăvi neîncetat pe Ziditorul său şi a sta în strânsă legătură cu vistieria vieţii și a înţelepciunii Sale luminate, cu Făcătorul, protectorul, Judecătorul şi răsplătitorul său. În viaţa noastră întâmpinăm felurite obstacole şi greutăţi, ne simţim învăluiţi, apăsaţi, presaţi de o mulţime de nevoi, necazuri, ba chiar şi de primejdii de moarte. Acestea toate sunt slobozite adeseori de Dumnezeu asupra noastră, fie ca să ne curăţim de păcate, fie spre a ne încerca credinţa, încrederea şi dragostea faţă de El. În asemenea strâmtorări, omul găseşte îndemnul: „Cheamă-Mă pe mine în ziua necazului tău şi Eu te voi scoate şi tu Mă vei preaslăvi''.

Proorocul şi împăratul David, rugându-se neîncetat, zicea: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua şi noaptea am strigat înaintea Ta, să intre rugăciunea mea înaintea Ta, pleacă urechea Ta spre ruga mea…“. „Laudă Suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu până ce voi fi…“. Astfel, prin rugăciuni, laude şi psalmi, el mulţumea lui Dumnezeu cu smerenie şi bucurie pentru toate binefacerile Lui.

Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, proorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa trebuie să facem şi noi. În viaţa creştinilor apostolici şi patristici, îndeletnicirea de căpetenie era rugăciunea, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugaţi“, precum şi porunca Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie. Ei se rugau zilnic în sobor, având încredinţarea că, atunci când erau mai mulţi creştini adunaţi şi uniţi în rugăciune, pentru a cere de la Dumnezeu aceleaşi daruri cereşti, cu atât ei se simţeau mai împuterniciţi în a dobândi ceea ce cereau, după cuvântul Domnului: „Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. Urmând predaniilor apostolice Sf. Ignatie sfătuia pe Sf. Policarp ca, adunările să fie dese şi îl îndemna a căuta într-însele pe fiecare credincios după numele său. În scopul acesta se citea pomelnicul viilor, după care se făcea observarea celor prezenţi şi absenţi. Participarea păstorilor la rugăciunea obştească era obligatorie, fiindcă dădea mai mult îndemn şi putere rugăciunilor, pildă de credinţă vie, nădejde tare, dragoste înflăcărată şi smerenie.