Pictorii timpurilor L-au zugrăvit şi chipurile Lui nu seamănă două între ele. Gânditorii L-au analizat şi concluziile lor se bat cap în cap. Misticii L-au imitat în nervii şi-n carnea lor, fiecare într-un fel deosebit. Sfinţii – în faptele lor, şi faptele lor sunt fărâmituri din fapta Lui. Popoarele L-au primit şi fiecare L-a împământenit după firea sa. Şi totuşi, în milioane de feluri şi chipuri, Hristos e unul şi acelaş: ca flacăra focului, care îşi schimbă conturul cu fiecare clipă pe care o pâlpâie, şi coloarea după lemnul pe care-l mistuie. Sublimă în frumuseţea ei, viziunea aceasta a cosmosului organizat în Biserică, ne înfăţişează ierarhiile ca o cascadă prin care se revarsă asupra lumii iubirea şi harurile lui Dumnezeu şi în acelaş timp ca un organism ideal prin care adorarea făpturilor se ridică spre Dumnezeu... Acest organism spiritual, vast cât lumea, având în cap pe Hristos Pantocratorul şi membre toate făpturile rânduite în trepte ierarhice, nu prevede nicăieri un scaun special pentru sfântul părinte de la Roma. Hristos e actualitatea veşnică a Bisericii, iar un vicar, adică un locţiitor, ar însemna absenţa sau concediul lui Hristos din ea. O asemenea erezie şi o asemenea trufie nu-şi au locul în concepţia noastră ortodoxă, unde membrii aceleiaşi trepte ierarhice sunt egali prin sarcina harică, iar nu prin drept de moştenire istorică sau de stăpânire asupra lumii. Să observăm mai întâi că toţi cei care se imaginează la noi adversari ai ortodoxiei n-o cunosc absolut deloc nici în structura ei ecumenică şi nici în reflexul ei românesc. Teologie însemnează identificare cu Iisus Hristos, încât atunci când vei grăi despre viaţa în Dumnezeu, omului să i se pară că Însuşi Iisus Hristos e Cel Care vorbeşte prin gura ta... Scumpii voştri camarazi de generaţie, departe de cămin şi de ţară, primesc botezul martirajului şi al eroismului pentru ROMÂNIA LUI IISUS HRISTOS. Orice lucrare de natură politică, morală sau spirituală, ridicată din sânul naţiunii române, în numele ortodoxiei şi la care colaborează Biserica, dar care are repercusiuni binefăcătoare dincolo de graniţe, se poate socoti ca o funcţiune europeană a ortodoxiei româneşti. E de prisos să adăugăm că, prin ortodoxia românească nu se înţelege dogma de credinţă la care aderăm, şi care este ecumenică sau universală; prin ortodoxie românească înţelegem forma de viaţă spiritual-naţională, dezvoltată de energia noastră etnică, fructificată de dogma ecumenică... Prin cultura bizantină suntem integraţi în unitatea spirituală europeană, pentru că atât dogmele formulate de bizantini cât şi filosofia lor religioasă stau la temelia culturii creştine occidentale, ca şi la temelia culturii noastre, oricare ar fi diferenţele de credinţă, ce ne despart. Tot ceea ce ne uneşte cu occidentul în aceeaşi comunitate spirituală interconfesională, care se numeşte Europa creştină, e substanţă bizantină. Şi dacă romano-catolicismul vrea să facă un monopol din cultura bizantină pentru a se opune lumii ortodoxe de azi, el face aceeaşi greşeală ca slavofilii ruşi, numai cu atitudinea inversă decât a lor. Pentru noi, Românii, cultura bizantină e temelia comună a spiritualităţii creştine europene, care, în duhul Evangheliei şi al Liturghiei, trebuie să fie izvorul dragostei şi al solidarităţii interconfesionale, în faţa primejdiilor ce ne ameninţă pe toţi. Academicianul NICHIFOR CRAINIC (1889-1972)