Se cuvin câteva explicaţii marginale la acest volum, pe care mă simt dator să le consemnez. Cartea de faţă, deşi are un autor, este rodul unei adevărate echipe care şi-a dorit să vadă în formă scrisă parte din predicile pe care le-am rostit la amvonul bisericii Din Cetate. N-am avut intenţia publicării lor decât la insistenţele întrebărilor legate de soarta lor. Astfel, am început un demers anevoios (pentru mine) de relectură şi de contur. Aveam sentimentul că mă aflu în faţa unui bonsai, căruia încercam să-i dau formă tăindu-i frunzuliţele inutile. Măsura în care am reuşit ceva sunt textele din această carte ce şi-au păstrat, în linii mari, forma oralităţii. Le-aş considera mai mult nişte eseuri-vorbite, dacă îmi este îngăduită sintagma. Nişte înţelesuri care pot fi mereu înnoite prin exerciţiul fiecăruia de a înţelege şi mărturisi. Este imperios necesar să înţelegem ca, apoi, să fim capabili să mărturisim. Cartea de faţă se doreşte a fi doar un mod de a înţelege Scripturile şi, poate, de a le putea trăi ca experienţă de viaţă. Mulţumirile nu sunt doar de circumstanţă şi ar dori să-i cuprindă pe toţi cei implicaţi: Petruţa Maniuţ-Coroiu, Maria şi Nicolae Stoian, Mariana şi Vlad Mărdărescu, Mariana Matei, Dana Ştefancu, Iris Sava, Simona Moscu şi Camelia Bucică, câţiva dintr-un mai larg cerc de prieteni care mă iau în serios. N-aş vrea să-i uit pe prietenii „de-o viaţă”: părintele Constantin Necula şi Romeo Petraşciuc, precum n-aş vrea să le omit pe cele ce alcătuiesc biserica din casă: Mirela, Maria şi Alexandra, în liniştea cărora mi-am „gândit gânditul”. Le sunt recunoscător tuturor pentru dragoste şi pentru fidelitatea lor faţă de Hristos, la fel de mult cât Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi i-a dăruit în viaţa mea. „Suntem unii altora darul lui Dumnezeu” şi în virtutea acestui dar a apărut cartea de faţă, spre bucuria lecturii.