Prefata: Preot prof. Constantin COMAN, la 14 octombrie 2003, Sf. Cuvioasa Parascheva Extras din Prefata Prin bunavointa doamnei Veronica Struteanu am intrat in posesia unui scurt dar valoros manuscris al Parintelui arhimandrit Benedict Ghius care trateaza o tema foarte importanta, si anume aceea a conditiilor in care se poate impartasi un crestin ortodox, fie ca este cleric, fie mirean. Am hotarat publicarea acestui manuscris in colectia Ghidului practic al crestinului ortodox, cu convingerea ca studiul Parintelui arhimandrit Benedict Ghius este foarte necesar in perioada aceasta, care se caracterizeaza printr-o evidenta inmultire a numarului crestinilor care vin la Sfanta Impartasanie, dar si printr-o revenire a crestinilor la practica unei mai frecvente impartasiri. Dupa o perioada de indepartare mai mult fortata de Sfanta impartasanie – perioada in care mare parte dintre crestini se multumeau sa treaca pentru scurt timp prin biserica, sa se inchine si sa aprinda lumanari -, a sosit timpul in care fiecare crestin, beneficiind de totala libertate de miscare, este chemat sa recupereze normalitatea vietii sale crestinesti. Or, in centrul vietii crestinului si a Bisericii se afla, fara indoiala, Dumnezeiasca Liturghie si Sfanta Impartasanie. Nu se poate numi crestin cineva care nu se impartaseste cu regularitate, in conditiile in care nu se afla sub canon din cauza unor pacate grave, care opresc de la Sfanta Impartasanie. In anii din urma s-a discutat mult cu privire la cat de des se poate impartasi cineva. Au fost voci care au cerut revenirea cat mai rapida la o impartasire deasa. Au fost insa si voci care au sustinut rigoarea si asprimea unei traditii care s-a incetatenit in Biserica noastra cu privire la Sfanta Impartasanie. In materialul Parintelui Benedict, problema aceasta este rezolvata in sensul ca centrul de greutate al discutiei se muta. Intrebarea nu este cat de des ne putem impartasi, ci in ce conditii ne putem impartasi, sau daca suntem pregatiti sa ne impartasim. Conditiile acestea nu trebuie privite exterior si juridic, ci trebuie trebuie intelese ca privind starea de pregatire a crestinului necesara unui eveniment atat de important ca cel al impartasirii cu Sfintele Taine. Sfanta Impartasanie este momentul culminant de comuniune, de intalnire si de apropiere a noastra cu Dumnezeu Insusi, in chip tainic. Daca la intalnirea cu o persoana umana – cu parintii, cu copiii sau cu prietenii nostri – nu mergem oricum, ci numai daca ne aflam intr-o stare potrivita acelei intalniri, cum vom putea sa mergem sa ne intalnim cu DUmnezeu indiferent de starea in care ne aflam? O intalnire nu poate avea loc, sau daca are loc nu este folositoare si ziditoare, decat daca cei doi care se intalnesc sunt in primul rand impacati, adica nu sunt suparati sau certati. Intalnirea va fi cu bucurie si roditoare pentru cei doi daca merg cu ganduri bune si sincere si unul, si celalalt. Daca a existat suparare sau cearta, intalnirea nu poate avea loc decat daca se realizeaza impacare, iar impacarea nu se poate implini decat daca cel care a gresit isi cere iertare iar cel caruia I s-a gresit iarta din tot sufletul. In aceste conditii, intalnirea poate deveni intr-o masura oarecare impartasire reciproca, datatoare de bucurie. La fel este si cu Sfanta Impartasanie. Daca din intalnirea cu tata si mama ne umplem sufletul de bucuria vederii lor, cu cat mai multe bunatati si daruri duhovnicesti ne poate umple sufletul intalnirea cu Dumnezeu Insusi, Creatorul si Parintele nostru al tuturor?