Stăm din ce în ce mai puțin față în față cu propria noastră istorie, îi ignorăm lecțiile (mai vechi sau mai noi) și o măsurăm adesea cu grilele ideologice ale unei istoriografii clientelare. Cartea de față vine în răspărul acestei nărăviri. Ea ne provoacă la reconsiderarea unui episod major, dar controversat al istoriei noastre recente – bătălia de la Stalingrad, moment-cheie al celui de-Al Doilea Război Mondial –, pornind de la mărturia unui om ce s-a iden­tificat cu ea în viul vieții lui: veteranul de război Nică Paiu, astăzi nonagenar, trăitor simplu și autentic al vre­murilor, cu fervoarea unui crez național în lipsa că­ruia noi tindem astăzi să pierdem atît sensul experienței per­sonale, cît și pe cel al destinului comunitar. Meritul d-lui Sorin Berilă este că, pornind de la această mărturie emoționantă, care dă întregului de­mers coloana vertebrală a vieții, reface, pe baza unei do­­cumentații substanțiale (pe care „Bibliografia selecti­vă” de la sfîrșitul cărții o acoperă numai în liniile ei mari), contextul unei întregi perioade de răscruce a is­to­riei noastre contemporane, ale cărei consecințe le re­simțim pînă azi și din care ar fi vremea să tragem, pînă la capăt, cuvenitele învățături. Paginile cărții – care știe să-și cenzureze lungi­mile, fără a pierde nici din densitate, nici din coerență – cuceresc prin această bună întîlnire între autentic și documentar. Pe de altă parte, orice profesionist al isto­riei îl poate invidia pe autor pentru puterea de sinteză, imparțialitatea și limpezimea discursului, însuflețit fără emfază de încredințarea că istoria noastră rămîne un pariu în perpetuă devenire. Adresîndu-se cu precădere generațiilor tinere, se pricepe să le transmită mesajul e­sențial că am fost mai mult decît ne-am obișnuit să cre­dem și că numai de noi depinde să fim mai mult decît am fost. Numai evaluînd corect trecutul și asumîndu-l în lamura lui, prezentul poate pune – și trebuie să pună – bun temei viito­ru­lui. Nu se putea ofertă editorială mai potrivită în a­cest An Centenar al României Mari, care s-ar cădea să fie, înainte de toate, prilej mobilizator al regăsirii noas­tre de sine și al reintrării noastre responsabile pe adevă­ra­ta „linie a neamuului”, de la care s-au străduit să ne abată lungile decenii de stîngism devastator. Îmi place să cred, deci, că mărturia veteranului Nică Pa­­iu și demersul auctorial al d-lui Sorin Berilă își vor împlini menirea de a contribui nu doar la lămurirea punctuală a unor aspecte de istorie politică sau militară, ci la recîștigarea încrederii noastre în noi înșine, ca po­por creștin și european, capabil să reînvie chiar și din pro­pria cenușă. Așa să ne ajute Dumnezeu. Răzvan CODRESCU