Arhimandritul Serafim Papacostas a trăit demult, între anii 1892 şi 1954, făcând parte din frăţia Zoi, asociaţie care era foarte preocupată de viaţa duhovnicească şi de educarea tinerilor în spirit creştin.
Trei dintre cărţile sale, Parabolele Domnului, Minunile Domnului şi Predica de pe munte, au devenit clasice pentru ortodocşii din Grecia. Lucrările sale liturgice, Botezul şi Manualul Dumnezeieştii Liturghii, au avut de asemenea o mare importanţă.
În scrierile lui s-a ocupat atât de viaţa duhovnicească, cât şi de problemele sociale moderne. În problema parentală, a controlului naşterilor, a moralităţii şi a sănătăţii şi despre ceasurile durerii, el a încercat să ofere sfaturi pentru dificultăţile timpurilor noastre. Toate aceste cărţi au avut o circulaţie largă în Grecia, ediţii succesive fiind publicate şi primite cu căldură. Dintre toate cărţile sale, Pocăinţa a avut cel mai mare tiraj, fiind publicată în numeroase ediţii.
Spuneam că lecturarea cărţilor lui le va fi de folos celor preocupaţi de viaţa duhovnicească, dar, în mod special, preoţilor care caută materiale pentru a-şi pregăti predici temeinice şi atractive. Şi, dacă suntem sinceri, constatăm nivelul scăzut şi banal al multor predici.
Părintele Nicolae Steinhardt, în cartea Dăruind vei dobândi, ne învaţă totuşi că încercând să le predicăm altora, să-i ajutăm pe alţii, ne ajutăm pe noi înşine. „Iată paradoxul creştin în toată plinătatea, splendoarea şi virtutea lui. Iată şi făgăduinţa uluitoare: Din ceea ce nu ai, dobândeşti ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale” 1 .
Lecturarea cărţilor părintelui Serafim Papacostas ne va oferi, pe de o parte, mângâiere sufletească dar, pe de altă parte, ne va oferi şi un bogat material omiletic. Le punem la îndemână cititorilor, inclusiv preoţilor, acest material întemeiat consistent pe Sfânta Scriptură.
Dragi cititori, aveți șansa, citind această carte, să cunoașteți învățătura Mântuitorului Iisus Hristos exprimată admirabil prin imagini unice, pitorești și vii. E adevărat că unele dintre cuvintele Mântuitorului sunt dure, tăioase, aspre, brutale chiar, exigente și greu de acceptat: „Mulți dintre ucenicii Lui, auzind [cuvintele Domnului], au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In. 6, 60). Și din acest motiv, mulți dintre ucenicii lui Iisus s-au dus înapoi și nu mai mergeau cu El (In. 6, 66). Cu toate acestea, invitația de a le asculta rămâne valabilă și astăzi, așa cum era atunci, deoarece „acestea sunt cuvintele vieții veșnice” (In. 6, 68). Remarca scriitorului și a eseistului francez Francois Mauriac se potrivește bine și în cazul Parabolelor Domnului: „Noi credem că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile, strigătul și întrebările noastre. De fapt, noi suntem cei care nu ascultă răspunsurile Lui” (Pr. conf. univ. dr. Alexandru Moldovan).