Livrarea Comenzilor
Comenzile primite in ziua respectivă se livrează a doua zi calendaristică.
Comenzile sunt livrate prin firma de curierat GLS Curier, livrarea făcându-se la adresa indicată de client, in ziua urmatoare lucratoare, dupa preluarea coletului, pe intreg teritoriul Romaniei intre orele 08:00 si 17:00, de Luni pana Vineri.
Transportul este gratuit in Romania la comenzi peste 100 lei.
Transportul international este suportat de client. Acesta isi poate alege mijlocul de transport care este cel mai convenabil.
1. Ramburs (numerar la curier)
La livrare, puteţi achita contravaloarea produselor şi serviciilor comandate.
2. Transfer bancar / Internet Banking (procesarea comenzii se face dupa confirmarea platii de catre banca,poate dura 2-3 zile)
3. Plata prin card
Plata prin card este disponibilă pentru comenzile online şi poate fi efectuată prin carduri tip:
Cardul prin care se face plata trebuie să fie emis sub sigla Visa/Mastercard.
Plata prin card se face prin intermediul mobilPay, un serviciu securizat de plăţi online prin card, efectuându-se printr-o pagină securizată, eliminând astfel posibilitatea unor fraude.
PuteÅ£i efectua plata prin card după plasarea comenzii, alegând la “Metoda de plată” opÅ£iunea numită “Plata prin card”.
După plasarea comenzii prin intermediul butonului “Trimite comanda” o să fiÅ£i redirecÅ£ionaÅ£i pe pagina efectuării plăţii prin card, unde trebuie să completaÅ£i datele de pe card ÅŸi numele deÅ£inătorului pentru a putea plăti.
Pe această pagină trebuie să completaţi numărul cardului, de pe faţa acestuia, data expirării, codul CVV2 / CVC (de regulă ultimele 3 cifre tipărite pe spatele cardului).
După verificarea datelor ÅŸi a sumei de plată puteÅ£i incheia tranzacÅ£ia printr-un click pe butonul “Plătesc în siguranţă”.
Păianjenul arhitect Eroul poveÈ™tii noastre este un puÈ™ti păianjen. El locuia împreună cu mulÈ›i alÈ›ii care împânzeau zona, la marginea unei păduri, pe coasta unui deal. Locul era frumos È™i puÈ™tiul acesta, care se numea Ață, iubea foarte mult împrejurimile prin care hoinărea toată ziua. Dar ceea ce nu-i plăcea lui deloc era È™coala. În timp ce toÈ›i ceilalÈ›i copii păianjeni se duceau zilnic la È™coală, unde se străduiau să devină păianjeni de ispravă È™i să înveÈ›e cât mai multe lucruri, în special cum să-È™i construiască viitoarea casă, Ață ocolea È™coala cât putea de mult. Se cățăra în vârful unui fir de iarbă sau se întindea pe o frunză È™i trândăvea aÈ™a toată ziua, în legănarea blândă a vântului. CeilalÈ›i păianjeni de vârsta lui treceau în fiecare zi pe lângă el, în drumul lor spre È™coală, È™i-l chemau mereu: „Hai, Ață, cu noi! Știi că nu e bine să trândăveÈ™ti. Noi învățăm să facem diverse lucruri de la Bătrânul MeÈ™ter, dar cel mai important, ne pregătim să devenim arhitecÈ›i. Cum o să îÈ›i construieÈ™ti casa, dacă habar nu ai de nimic?” „Ei, le spunea Ață, tolănit nepăsător pe o frunză, cât de greu poate fi să construieÈ™ti o casă? Tai firele, faci niÈ™te noduri È™i gata! Ce m-ar putea învăța pe mine bătrânul acela, pe care voi îl numiÈ›i MeÈ™ter? Cred că mă voi descurca foarte bine È™i singur!” Ață era foarte încrezător în cunoÈ™tinÈ›ele sale, pe care, de fapt, nu le avea. Se credea prea deÈ™tept pentru a mai merge la È™coală, iar munca È™i efortul nu-l interesau deloc. Îi privea de sus, din hamacul lui, pe copiii care se duceau la È™coală È™i socotea că È™coala este o imensă pierdere de timp. Oare nu era mai interesant È™i mai plăcut să stai cu picioarele sub cap È™i cu o floare în gură, să observi jocurile de lumini È™i umbre printre frunze È™i să asculÈ›i cântecele păsărilor? Ba sigur că era! AÈ™a că Ață nu prea ajungea la È™coală. Dar ceilalÈ›i copii se duceau zilnic È™i învățau încet, încet, o mulÈ›ime de lucruri. Și la un moment dat au terminat È™coala cu toÈ›ii. Cu toÈ›ii, mai puÈ›in Ață, care nu fusese deloc interesat. AÈ™a că, în timp ce el hoinărea, copiii care terminaseră È™coala au început fiecare să îÈ™i caute un loc plăcut, unde să îÈ™i construiască o casă. Și în scurt timp marginea pădurii s-a umplut de tot felul de pânze de păianjen, care mai de care mai frumoase È™i mai minunat meÈ™teÈ™ugite. Fiecare copil stătea acum la casa lui È™i toÈ›i erau foarte încântaÈ›i de realizările lor, de pânzele pe care fuseseră capabili să le construiască singuri. Într-o zi, Ață umbla hai-hui, ca de obicei, È™i se minună foarte când văzu locul schimbat de atâtea È™i atâtea pânze noi. Și în fiecare pânză se legăna câte un copil. Era o atmosferă plăcută, toti păreau lipsiÈ›i de griji È™i marginea pădurii se transformase într-un loc de joacă. „Ce chestie! se minună el, cu un picior la gură È™i unul la cap. Trebuie să îmi fac È™i eu o casă. Și încă repede! Altfel, vor râde toÈ›i de mine È™i voi ajunge prostul pădurii!” Copiii, văzându-l, au început să-l salute È™i să-i arate munca lor. Ață era impresionat în sinea lui, ba chiar puÈ›in invidios, dar se prefăcea a fi nepăsător, încercând să îÈ™i ascundă neliniÈ™tea. „Da, da, merge, merge... E destul de bine ce aÈ›i făcut. Și ziceÈ›i că aÈ›i învățat astea de la bătrânul acela?” „Da. Bătrânul MeÈ™ter ne-a învățat multe lucruri È™i acum le putem folosi muncind singuri. Uite ce pânze interesante am reuÈ™it să È›esem!” „Ei, de parcă ar fi chiar aÈ™a greu! Mâine îmi voi construi È™i eu o pânză, ca să aveÈ›i unde să mă vizitaÈ›i”, le răspunse Ață, părând foarte sigur pe el. Se îndepărtă destul de abătut, dar fără să o arate. I-a fost uÈ™or să se laude, însă de unde să înceapă? El nu fusese la È™coală deloc. Cum se face o casă bună? Cum să o calculeze pe măsura lui? Habar nu avea. Nici măcar nu È™tia ce îi trebuie. Dar nu putea să se facă de râs È™i să-È™i recunoască neÈ™tiinÈ›a. AÈ™a ceva era de neconceput pentru el. A doua zi, Ață s-a apucat de lucru într-un loc mai ferit, pe care îl alesese cu grijă, pentru a nu fi văzut de către ceilalÈ›i copii cum se chinuie. Ar fi râs de el. Nu È™tia de unde să înceapă, cum să măsoare, unde să facă nodurile sau câte ar trebui. Începu să facă totul la întâmplare, dar pânza i se rupea mereu: se rupea dacă adia puÈ›in vântul, dacă zbura prin apropiere o musculiță, dacă mierla îÈ™i desfăcea aripile o singură dată în copacul vecin. Ce mai?! Adevărul era că se rupea chiar È™i singură. Cât despre posibilitatea ca Ață să se cațăre pe propria pânză, aceasta nu exista. Unde să mai primească È™i musafiri? Ață încercă de mai multe ori, dar în zadar. Nici o metodă nu era bună. Exasperat, se aÈ™eză pe pământ gata să plângă. ÎnÈ›elesese că nu avea rost munca lui. Nu avea cum să reuÈ™ească fără cunoÈ™tinÈ›ele necesare. Trebuia să meargă la Bătrânul MeÈ™ter neapărat, să-i ceară iertare È™i să-l roage să-l înveÈ›e; altfel, nu are nici o È™ansă. Bătrânul fu foarte surprins să-l vadă pe Ață intrând în È™coală. Era pregătit să îl asculte È™i să îi acorde o È™ansă. Ață, trezit la realitate, i-a cerut iertare MeÈ™terului È™i, recunoscându-È™i greÈ™eala È™i neÈ™tiinÈ›a, l-a rugat să îl înveÈ›e È™i pe el tot ce i-a învățat pe ceilalÈ›i copii. Văzând că Ață este sincer în dorinÈ›a lui de a învăța, MeÈ™terul a început să-i arate tot ce trebuia să È™tie. Ață s-a străduit cu învățătura, pentru că voia să recupereze timpul pierdut È™i să-i ajungă din urmă pe ceilalÈ›i. După un timp, MeÈ™terul i-a spus că învățătura e gata È™i că se poate considera un arhitect desăvârÈ™it. Ață era foarte fericit. Îi mulÈ›umi bătrânului È™i alergă spre locul lui, nerăbdător să-È™i pună cunoÈ™tinÈ›ele în practică. Știa să facă totul bine È™i exact, aÈ™a că, în final, îi ieÈ™i o frumuseÈ›e de pânză, elegantă È™i trainică, de care Ață era foarte mândru. Acum putea È™i el să fie în rând cu lumea, un păianjen de ispravă. ……………………