Sfânta Traditie ne încredinteaza ca întotdeauna vor exista oameni ai lui Dumnezeu, deveniti temple ale Duhului Sfânt, povatuind multe suflete spre Împaratia Cerurilor. Si noi, lipsitii, ticalosii, întinatii si pacatosii – dintre care eu, cel ce scriu, sunt primul –, ca ucenici ai acestor Sfinti Batrâni, ne plecam cu pietate genunchii sufletului si ai trupului în fata lor si le suntem recunoscatori pâna la ultima suflare! Pentru fiecare frate si sora, preaiubiti în Duhul Sfânt, Batrânul este, dupa Sfântul Apostol si cetatean al Cerului Pavel (I Cor. 4, 15), omul cel mai important de pe pamânt, prin rugaciunile caruia noi nadajduim sa ajungem în Împaratia Cerurilor. Amin. (Arhim. Efrem Iosif) Cuprins: Cuvânt al Arhimandritului Efrem Iosif Cuvânt la începutul Postului Mare Fericirile Despre libertate Vămile văzduhului Despre căsătorie Împreună cu Părintele Cleopa Cuvânt al Arhimandritului Sofronie Saharov Bibliografie – Se vorbeşte despre accesul la fericire? – Păi, fără discuţie... şi la fericire; Mântuitorul a propovăduit învăţătura Sa şi în afară de faptul că trebuie să fii „sărac cu duhul“ a spus şi ce repercusiune urmează, ca să ne încurajeze. – Sărac cu duhul, adică prost? – Nu prost ci smerit! Dar să ştiţi că în redactarea din ediţiile mai vechi, smerit se scria prost! – De ce prost? Proştii au mai puţine idei?...Sunt mai... – Nu! Se spunea aşa pentru că nu şi dădea seama..., nu prost. – Mai ca pruncii? – Da. Vedeţi? Adică smerit; dacă este smerit şi a fost „împins“, el a tăcut. Adică a stat în banca lui, a stat în ale lui. Şi asta este smerenia, arta de a sta la locul tău, la ceea ce eşti. De ce ieşi de acolo? Vedeţi? Asta înseamnă sărac cu duhul, smerit cu orice chip. – Da! Dar pe urmă zice... – El tăcea. Adică vreau să vă spun că un frate s-a dus la un părinte în pustie care era decăzut, deşi ştia despre starea lui. Şi îl bătea părintele acesta, iar un alt părinte trăitor vedea că-l bate şi a zis: „Ori este un nesimţitor, ori e un mare trăitor“, căci îl vedea că suferă… Îl bătea şi fratele tăcea..., în sfârşit, suporta. Şi într o zi s-a dus părintele la el şi l-a întrebat, să-l verifice. Zice: „Frate, astăzi n-ai primit nici o cunună?“ „Nu, părinte, zice, am primit şi astăzi bătaie.“ Îi arătă vânătăile…, şi când a văzut părintele respectiv că el era conştient, şi-a dat seama că fratele acesta era sărac cu duhul. Vedeţi? Da. Dar unde era situat în lumea trăitorilor? Pe vârf… Acesta nu era prost... – Era înalt cu duhul! – Păi da, dar smerit. Acesta se smerea. Altul, tot aşa, s-a dus foarte păcătos, şi zice: „să mă duc acolo tot la un părinte rău“, că dorea să sufere. Să se jertfească! Şi cu ocazia asta se ruga să-l întărească Duhul Sfânt să poată împlini ale locului. Şi tot aşa, tot îl chinuia, îl bătea părintele acela. Alt vecin, tot aşa trăitor, a avut o vedenie cu o listă foarte mare cu păcate care aparţinea acestui frate, dar erau şterse pe jumătate şi erau albe, iar unele erau neşterse. Erau păcatele fratelui respectiv. „Vai, frate, încă pe atâta mai ai. Du-te, nu te lăsa!“ Adică încă pe atâta, că părintele le văzuse şterse pe jumătate. Şi fratele acela zicea: „Bine, părinte, nu mă las cu nici un chip“. Vedeţi, aceştia erau smeriţi, îşi purtau crucea. Mai mult decât atât, Hristos S-a smerit. Un oarecare a bătut la uşa Mântuitorului. „Cine-i acolo?“, zice... „Eu sunt, marele Tău trăitor.“ „Nu te primesc“, i-a răspuns Mântuitorul. Şi el s a gândit că a fost cinstit, a fost nevoitor, a fost... „De ce nu m-a primit?!”, a început el să se analizeze şi s- a dus a doua oară şi a bătut la uşă. „Cine-i acolo?“ Zice: „Tu eşti!“ „Dacă tu eşti Eu, intră! Pentru că eşti smerit ca Mine.“ Prima dată s-a declarat: „Eu sunt!“ Adică ce era el, când Dumnezeu a uimit cerurile, îngerii, cu smerenia Lui? Dar nu avem cuvinte să putem descrie smerenia lui Hristos.