Prezentarea cărÈ›ii Volumul biografic "Urme în veÅŸnicie – Daniel Ilie Turcea" este un semn al existenÅ£ei Poeziei în Biserică, ca act izbăvitor, dar în acelaÅŸi timp ÅŸi ca dovadă a similitudinii între Reper (Sfântul Ilie) ÅŸi Om (Poetul Daniel Turcea). Nu întâmplător, fiind născut pe 22 iulie 1945, părinÅ£ii l-au numit ÅŸi Ilie. Au ÅŸtiut că numai proximitatea sfinÅ£eniei naÅŸte veÅŸnicia. Trei elemente din această similitudine (Sfântul Ilie – Poetul) ating sublimul, definindu-l. 1. Dumnezeu se întristează de lacrimile sărmanilor, văduvelor. Murind din pricina foametei, fiul unei văduve din Sarepta Sidonului, Sfântul Ilie îl roagă pe Dumnezeu să dezlege legăturile morÅ£ii ÅŸi să-l învieze pe acel tânăr. Dumnezeu îi răspunde lui Ilie: dezleagă ÅŸi tu cerul!... Aici, la această confluenţă dintre rugăciune ÅŸi poruncă (mai târziu, dintre Liturghie ÅŸi Poezie), stă ascuns bobul de mister: omul ajuns sfânt poate lega ÅŸi dezlega taina cerului; Dumnezeu coborât în umanitate, răstignit ÅŸi înviat, poate dezlega legăturile morÅ£ii. Sfântul Ilie înviază, nemurind vreodată ÅŸi este ridicat direct la cer într-o căruţă de foc. Daniel Ilie Turcea din volumul "Urme în veÅŸnicie", prin cutremurătoarele mărturii ale Luciei Turcea în paginile primei jumătăţi a acestui volum, "ViaÅ£a fratelui meu", este înviat pentru cititorii de azi ÅŸi cei de mâine, coborât parcă din cerul literaturii creÅŸtine într-un bulgăre de foc. 2. Via lui Nabot. Regele Ahab ÅŸi Izabela, soÅ£ia lui, cer lui Nabot, om simplu ÅŸi cu bun simÅ£, via acestuia în schimbul altei bucăţi de pământ sau în schimbul banilor. Nabot refuză, răspunzând: "ferească-mă Dumnezeu să dau eu moÅŸtenirea părinÅ£ilor mei!", fiind ucis cu pietre. Direct, fără niciun ocoliÅŸ, Sfântul Ilie le prevesteÅŸte lui Ahab ÅŸi Izabelei sfârÅŸitul. Daniel Ilie Turcea ÅŸi-a încredinÅ£at întreaga viaţă, rătăcirile ÅŸi întoarcerea, gândurile, trăirile ÅŸi manuscrisele Bisericii dreptslăvitoare, căreia îi aparÅ£ine. 3. Imaginile apocaliptice care-l însoÅ£esc pe Sfântul Ilie culminează chiar cu întâlnirea acestuia cu Dumnezeu. Nimic nu pare mai actual: "viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, pomii ÅŸi-au ascuns roadele, păşunile nu s-au mai arătat pe pământ, totă verdeaÅ£a s-a ascuns ÅŸi copacii s-au uscat, iar apele au secat. Åži iată Dumnezeu a trecut, mai înainte printr-o vijelie năprasnică, despicând munÅ£ii ÅŸi sfărâmând stâncile, – dar în vijelie nu a fost Domnul; după vijelie a fost cutremur ÅŸi foc, dar nu în cutremur ÅŸi în foc a fost Dumnezeu; după foc a fost adiere de vânt lin ÅŸi acolo a fost Dumnezeu." Poetul Daniel Turcea îl întâlneÅŸte pe Dumnezeu ÅŸi rămâne cu Dumnezeu în Mărturisire: "mi-e bine, e liniÅŸte azi în inima mea,/ în suflet ca-n adiere/ aÅŸtept" (Epifania, Editura Doxologia, p. 50). Părintele Dumitru Stăniloae afirma: "Dumnezeu este atât de mare încât singură poezia încearcă să-l exprime". Ilie Daniel Turcea, prin întreaga lui viaţă, de numai 33 de ani, L-a exprimat profund pe Dumnezeu. Volumul biografic "Urme în veÅŸnicie" ne răscoleÅŸte firea peste firesc, făcându-ne vrednici de întâlnirea pe care Sântul Ilie a avut-o cu Dumnezeu, paradoxal, nu ca pe o manifestare violentă, ci ca pe o Putere caldă, blândă, iertătoare ÅŸi senină. Din Mărturia părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Poetului, aflăm că Daniel îi scrisese câteva rânduri înainte de a adormi întru Domnul (martie 1979), scrisoare pe care părintele o primeÅŸte la Techirghiol abia în septembrie 1991, exclamând: "despre tine, iubite frate Ilie Daniel, rămân multe negrăite". Salutul cotidian al Sfântului Ilie era: "viu este Dumnezeul puterilor". De aceea, Dumnezeu îl întreba în repetate rânduri: "ce faci aici, măi Ilie?" Volumul "Urme în veÅŸnicie" este un răspuns pe care Biserica a ÅŸtiut să îl dea lui Dumnezeu ÅŸi cititorilor. Deopotrivă.