În cadrul Editurii Doxologia, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a fost publicată o carte eveniment: Oranki-amintiri din captivitate, a părintelui Dimitrie Bejan. Apărută în condiţii grafice excepţionale, cu o prefaţă semnată de Pr. Acad. Mircea Păcurariu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, lucrarea cuprinde una din cele mai cutremurătoare mărturii despre ororile regimului sovietic de după Al Doilea Război Mondial. Alături de Închisoarea noastră cea de toate zilele, autor Ion Ioanid, Amintiri din Gulag, autor pr. Vasile Ţepordei, mărturia părintelui Dimitrie Bejan este, fără îndoială, unul din documentele de referinţă din istoriografia de la noi, referitoare la această epocă, putând fi comparată, prin dramatism, cu Arhipelagul Gulag, a lui Alexandr Soljeniţân. Cartea a apărut pentru prima dată în anul 1995, cu doar câteva zile înainte de trecerea la cele veşnice a autorului, fiind prefaţată de Acad. Gabriel Ţepelea, unul din foştii lui colegi de detenţie. Destin unic şi veritabil model pentru generaţia tânără actuală, părintele Dimitrie Bejan, deşi a petrecut puţine clipe în libertate, viaţa consumându-şi-o în mare măsură în capti­vitate, mai întâi în gulagul rusesc, iar mai apoi, în cel din propria-i ţară, a reuşit ceea ce foarte puţini oameni pot: anularea prăpastiei dintre suferinţa ca dezumanizare şi suferinţa ca umanizare. O adevărată saga a suferinţei asumate şi convertite în lumină interioară, existenţa sa exemplară este în sine o mărturie vie a unei demnităţi neîngenuncheate. Biografia sa comportă puţine evenimente desfăşurate în libertate. S-a născut la Hârlău, un târg de provincie din partea de nord a Moldovei, pe 26 octombrie 1909. După finali­zarea şcolii medii, în oraşul natal, urmează cursurile Se­minarului Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi, pe care îl absolvă cu calificativul „excepţional”. Se înscrie apoi la Facul­tatea de Teologie din Bucureşti, unde îl are profesor pe Nichifor Crainic, de care ulterior îl va lega o strânsă prie­tenie, mai ales în perioada detenţiei din închisorile comunis­te. În paralel cu Facultatea de Teologie, urmează şi cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde îl are profesor chiar pe Nicolae Iorga. Ambele facultăţi vor fi ab­solvite cu calificativul „Magna cum laude”. La încheierea studiilor universitare, beneficiază de două călătorii de studii, la Ierusalim şi Atena. După întoarcerea în ţară, pentru un an, devine asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, predă cursuri de istorie la Liceul de fete „Car­men Silva” din Capitală. În paralel cu aceste activităţi, se înscrie în echipele de cercetare sociologică ale lui Dimitrie Gusti, cu care pleacă în Basarabia. În urma izbuc­nirii celui de-al Doilea Război Mondial, Părintele Dimitrie Bejan se înrolează de bună voie în armată, ca preot militar, având grad de maior. Pleacă pe frontul din Basarabia, unde cade prizonier la ruşi. Este deportat în Siberia, la Oranki (o veche mănăstire ortodoxă, transformată de comunişti în lagăr pentru ofiţeri). După cinci ani de deten­ţie, între 1943-1948, este judecat de un tribunal militar din Moscova, pentru vina de a fi susţinut că Basarabia, aflată sub ocupaţie Sovietică, este pământ românesc, fiind condamnat la moarte. Bun cunoscător al legislaţiei internaţionale, Părintele Dimitrie protestează faţă de această măsură, cerând dreptul de a fi judecat de către un tribunal din propria ţară.Tribunalul din Moscova decide repatrierea prizonierului. În ţară, un tribunal militar din Bucureşti îl va condamna însă la detenţie pe viaţă, din care execută douăzeci şi cinci de ani. Astfel începe calvarul detenţiei din România, unde trece pe la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele de la Cavnic (1948-1956), Bărăgan, Răchitoasa (1956-1958) şi, din nou Aiud (1958-1964). În detenţie, în­treţine strânse legături cu mari personalităţi ale culturii ro­mâne: Nichifor Crainic, fostul său profesor, Radu Gyr, Ga­briel Ţepelea, Ion Popovici, Mircea Vulcănescu, Radu Sturdza, Dimitrie Ghica, Nicolae Mavrocordat, Paul Zarifopol, Be­nedict Ghiuş, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Adrian Marino. Pe 23 august 1964 este eli­berat din închisoare. Perioada care a urmat nu a însemnat pentru părintele Dimitrie Bejan sfârşitul calvarului. Revenit în localitatea natală, Hârlău, se încearcă reintegrarea şi reeducarea lui. I se oferă postul de preot în parohia Ghindăuani, unde va sta doar cinci ani. Din cauza eşe­cului autorităţilor de a-l determina să renunţe la convingerile sale naţionaliste şi creştine, după mai multe tentative de otră­vire, securitatea îi înscenează un proces în urma căruia este exclus din preoţie. I se retrage dreptul de a mai sluji la Ghin­dăuani, fiind consemnat cu domiciliul forţat la Hârlău. Aici avea să fie păzit 24 de ore din 24 de către Securitate, până în decembrie 1989. În pofida restricţiilor impuse de securiştii care îl păzeau, părintele continua să primească vizita a sute de credincioşi din întreaga ţară şi de peste hotare, transfor­mându-se astfel într-un misionar necălător. În noaptea de 22 decembrie 1989, într-un episod de mare intensitate emo­ţională, părintele Dimitrie Bejan dovedeşte măsura genero­zităţii la care ajunsese, salvând de la linşaj chiar pe secu­ristul care îl păzea. Ultima parte a vieţii, între anii 1990-1995, şi-o petrece la Hârlău, mărturisind şi povăţuind pe toţi cei care îi treceau pragul casei. Se mută la Domnul în ziua de 21 septembrie 1995. Cu smerenia ce îl caracteriza, intuind faptul că la înmormântare vor fi destui cei care îi vor lăuda viaţa, a lăsat prin testament să nu se predice şi nici flori să nu-i fie puse pe mormânt. Părintele Dimitrie Bejan, cum îi plăcea simplu să se prezinte, era un amestec rafinat de simplitate şi profunzime. O alchi­mie aparte îi conferea impozanţa hieratică a unui povestitor de talent, îmbrăcat în simplu preot de ţară. Operele sale, de o certă valoare literară şi istorică, Hotarul cu cetăţi, Oranki-amintiri din captivitate, Satul blestemat, Viforniţa cea mare, Bucuriile suferinţei , Simple povestiri-cugetări morale despre viaţa de toate zilele, dezvă­luie amintirile unui preot ortodox referitoare la ororile răz­boiului şi ale perioadei comuniste. Între acestea, Oranki-amintiri din captivitate este, cu siguranţă, cea mai cunoscută şi cea mai apreciată lucrare a părintelui Dimitrie Bejan. Crimele săvârşite de ruşi, regimul de detenţie, chinurile la care erau supuşi deţinuţii, dezumanizarea programatică a opozanţilor sistemului sunt descrise de către autor cu lux de amănunte, fiind privite din perspectiva iertării, a împăcării cu propriul destin şi nu din perspectiva răfuielii cu istoria. Părintele Di­mitrie recuperează astfel istoria, însă o face punând în valoa­re dimensiunea ei spirituală, de mediu în care omul poate ajunge la întâlnirea cu Dumnezeu. De aceea, el nu se tân­guie, nu cere dreptate, nu are un spirit justiţiar, ci ia totul ca pe o realitate a cărei pregnanţă este stabilită de o pedagogie divină. Memorialistica Părintelui Dimitrie Bejan depăşeşte con­strucţia stilistică a unui simplu jurnal, deschizându-se spre reflecţia teologică de profunzime, încărcată cu multe inflexi­uni istorice şi filosofice, exprimate maeutic. Excelent povestitor, părintele Dimitrie Bejan adoptă această tehnică pentru a explora şi exploata cu succes limba poporului, „moldovenismele”, supleţea şi dulceaţa arhaică a cuvintelor, prin intermediul cărora cititorul este introdus în universul idilic al umorului neaoş moldovenesc. Părintele Dimitrie Bejan nu scrie pentru a face literatu­ră. Nu explorează tematic şi nu cosmetizează stilistic realita­tea istorică pe care o trăieşte. Pentru el, a scrie a fost, în pri­mul rând, o formă de supravieţuire, dar şi de catarsis, de eli­berare de tentaţia demoniacă de a acuza pe alţii pentru propria suferinţă. Credinţa profundă în Hristos, ca model al suferinţei asumate şi dusă până la capăt, dar şi umorul fin, ironia dovedesc depăşirea dimensiuni dezumanizante a exis­tenţei. Polaritatea dintre suferinţă, asimilată de cele mai multe ori cu dezumanizarea, şi umor, vorba de duh, este a­nulată printr-o distanţare obiectivă faţă de evenimentele is­torice, printr-o plasare în afara ciclului determinist al isto­riei, în dimensiunea paradoxală a experienţei spirituale. De­licat cu semenii săi, iertător cu cei care l-au chinuit, puternic susţinător moral al celor ce nu mai rezistau opresiunilor, părintele Dimitrie a fost un model de bunătate. Deşi descrie terifiantele chinuri îndurate în cele două gulaguri, o face din perspectiva omului care a reuşit să depăşească dihotomia asumării sau neasumării suferinţei. Înţeleasă astfel, Oranki-amintiri din captivitate este mai curând un document al purificării nedisimulate şi al împăcării neprefăcute. Privind-o altfel, exlusiv ca document istoric sau literar, ignorând dimensinea de manifest duhovnicesc, riscăm să pierdem din vedere esenţialul.